Iaşul va avea metrou

Iaşul va avea metrou. Că se va întâmpla peste 15, 25 sau 35 de ani ţine de administraţia locală şi, mai ales, de presiunea pusă de ieşeni pe autorităţi. Cu cât se va întâmpla mai târziu, cu atât agonia şoferilor şi a celor care folosesc transportul public de suprafaţă va fi mai lungă şi mai dureroasă. Alternative la metrou? 1. Se inventează între timp teleportarea. 2. Se descoperă resurse uriaşe de metale rare la Bacău ori principalul centru universitar al Moldovei se mută la Suceava. Putem înlocui Bacăul cu Vasluiul, Suceava cu Galaţiul şi metalele rare cu industria IT. În toate cazurile, Iaşul îşi pierde magnetismul regional şi (re)devine un oraş de mâna a doua, într-o regiune de mâna a treia a Europei. Sute de mii de ieşeni fug care încotro şi pe străzile rămase pustii copiii joacă din nou tenis cu piciorul. Nu va fi cazul.

În decurs de un deceniu, aglomerarea urbană Iaşi va depăşi un milion de locuitori cu tot cu zona metropolitană. Soluţiile care se vehiculează zilnic – parcări pe „n” niveluri, pasaje supra/subterane, şosea de centură, benzi unice, noi tramvaie şi autobuze electrice, trasee dedicate bicicliştilor, transport metropolitan pus la punct – sunt toate necesare, dar nu vor rezolva problema de fond. Iaşul nu are la suprafaţă spaţiul necesar pentru a acoperi nevoile de transport pentru un milion de locuitori oricâte resurse publice vor fi investite în măsurile enumerate mai sus. Studiile arată că maşinile ocupă de 90 de ori mai mult spaţiu decât metroul, iar autobuzele din transportul public, de 12 de ori mai mult (Working Group 20: Urban Problems, Underground Solutions). Cercetări similare subliniază că o mutare parţială a traficului în subteran oferă oraşelor, prin mobilitatea superioară, o dezvoltare economică durabilă, o creştere a calităţii vieţii prin redimensionarea spaţiului public, totul la pachet cu un aer mai respirabil.

În septembrie 2015, primarul Clujului respingea ideea de metrou. Doi ani mai târziu, în septembrie 2017, Boc accepta că mobilitatea în oraşele mari e dependentă de transportul subteran şi lansa oficial proiectul. Carevasăzică, prost să fii, dar să-ţi revii. Doi ani mai târziu, în septembrie 2019, primarul Iaşului îl ironiza pe Boc – „Eu nu am să-mi trag niciun metrou, iar când apare metroul la Cluj eu voi fi primul călător. Să dea Dumnezeu să pot să mă mişc, dar bănuiesc că nu o să apuc”. Patru ani mai târziu, în iunie 2023, a fost semnat contractul de construcţie a metroului de la Cluj, primele nouă staţii urmând să fie gata în 2028. Chirica va avea 57 de ani şi (dacă va fi în libertate) să dea Dumnezeu să fie primul călător, aşa cum a promis. Să remarcăm totuşi că primarul Iaşului nu şi-a „revenit” după declaraţia din 2019. În orice caz, e important să reţinem cronologia proiectului de la Cluj: 2017 – primul semn de voinţă politică, 2018 – primii paşi concreţi în CL, 2019 – studiu de fezabilitate în urma unei licitaţii internaţionale, 2022 – contractul de finanţare cu Guvernul, 2023 – contractul de construcţie. Între paralel, Iaşul a rămas blocat pre-2017 – niciun semn de voinţă politică.

Dar nu există voinţă politică şi pentru că nu există un interes coagulat al comunităţii pentru soluţia transportului subteran. În 2010, Constantin Simirad spunea că ieşenii sunt prea săraci să-şi permită un aeroport internaţional la standarde europene. Şi majoritatea ieşenilor îi dădeau dreptate, l-ar fi ţinut pe viaţă şef la Roznovanu/ Casa Pătrată. A fost nevoie să vină Cristian Adomniţei preşedinte la CJ pentru a începe lucrările la un „prototip” de aerogară. Dezvoltarea reală a aeroportului a venit mai târziu, consecinţa directă a presiunii puse de sutele de mii de pasageri care şi-au dat seama că nu-s chiar atât de săraci. La fel s-a întâmplat şi cu autostrăzile din zona Moldovei. Până când comunitatea locală nu a conştientizat că lipsa infrastructurii rutiere rapide impune limite dezvoltării economice, nu s-a mişcat un deget la Bucureşti. Când mai multe asociaţii civice pro-autostradă au „atacat” Capitala, ele aveau deja în spate sprijinul expres sau tacit al comunităţii. În cazul metroului, observăm că nu s-a format încă o masă critică pentru susţinerea proiectului. „Suntem prea săraci să ne permitem metrou”, vociferează majoritatea. De fapt, suntem prea comozi şi ne trezim de obicei când ne ajunge cuţitul la os.

Vom avea metrou la Iaşi. Dar pentru că încă „dormim”, probabil peste 35, nu peste 15 ani.