Începe FEstudIS: iată programul complet al manifestărilor!

sâmbătă, 04 mai 2019, 01:50
2 MIN
 Începe FEstudIS: iată programul complet al manifestărilor!

Directorul Casei de Cultură a Studenţilor, Bogdan Crucianu, a prezentat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, principalele evenimente din cadrul Festivalului studenţesc „FEstudIS“, evenimente care vor reuni ligile studenţeşti de la universităţile ieşene. Manifestările vor avea loc în perioada 8-12 mai, în prima zi a festivalului urmând să se desfăşoare tradiţionala „Paradă a Organizaţiilor Studenţeşti“. 

„Împreună cu organizaţiile studenţeşti, am pregătit programul de anul acesta al Festivalului FEstudIS, un program, credem noi, pe placul studenţilor, pentru că am lucrat împreună la organizarea acestui eveniment. Deschiderea festivalului va avea loc pe data de 8 mai, atunci când vom putea regăsi organizaţiile studenţeşti pe străzile din Iaşi în cadrul Paradei. Stu­denţii vor pleca din Copou şi din campusul Tudor Vladimi­rescu şi se vor întâlni la Palatul Culturii, iar mai apoi în parcarea din faţa Casei Studenţilor împreună cu cluburile noastre. Este un moment important pentru studenţi, pentru că acesta este momentul în care aceştia îşi pot arăta originalitatea, vom vedea sloganurile organizaţiilor studenţeşti, dar şi cât de gălăgioşi pot fi în cadrul acestei parade“, explică directorul Crucianu.

Parada va începe de la ora 17.30, când studenţii din Tudor Vladimirescu se vor întâlni în parcarea Facultăţii de Chimie, iar cei din Copou, în faţa corpului A, plecând spre Palat. La ora 19.30, după discursuri, cele două grupuri vor pleca din Piaţa Palat spre Casa Studenţilor. Pe lângă paradă, în cadrul FEstudIS vor avea loc şi evenimentele „Iaşul pe biciclete“ şi „Cânt şi joc pe plai străbun“- spectacol folcloric dedicat Zilei Europei, evenimente care vor avea loc pe 9 mai, pe 10 mai vor avea loc „Laser Tag“, „Folk’n’Iaşi“ şi „Seară de film“, urmând ca pe 11 mai să se desfăşoare „Laser Tag“, „StudChef“, „Folk’n’Iaşi“ şi „Stud Party“. Duminică, pe 12 mai, vor avea loc „Folk’n’Iaşi“, „Sea­ra de umor studenţesc“ şi finala „StudChef“. 

Comentarii