Înjuraţi fiind, catehizăm. Cazul C. T. Popescu

"Şarlatani", "satane", "vite" sună mai degrabă a binecuvântare când caracterizările vin dinspre astfel de "prieteni severi", cum îi numeşte Sfântul Nicolae Velimirovici pe cei ce ne vrăjmăşesc.

Ceva, totuşi, din ce a scris dl CTP, cred că merită comentat. Nu, nu e vorba despre înduioşătoarea sa reacţie din textul "BOR răspunde cu drăcuieli". Un text în care se străduieşte să ne convingă cum că domnia sa n-ar fi pus, de fapt, biciul pe "vite", ci doar ar fi plantat delicat nişte panseluţe ale gândirii în Piaţa Animozităţii. Mai degrabă ar merita luat în seamă al său "fir logic" făcut ghem pe formula "interzicere pupat moaşte # căzut comunism". Deşi această "şfară cu motocei la capăt" avea efect mai degrabă odinioară, cam după vremea diaconului Ion Creangă. Acum, "mâţele" noastre progresiste nu se mai lasă impresionate decât de "pointere laser" şi de ale lor haotice puncte roşii. Pe vremea activiştilor de partid atei da, erau serioase preocupări pentru a descoperi tot soiul de contradicţii şi de erori logice în Sfânta Scriptură şi nu numai. Neomarxiştii au schimbat însă tactica. Sunt mari propovăduitori ai "iubirii creştine" şi smulg pagini întregi din Biblie, doar pentru a-şi croi avioanele de hârtie cu care ei speră să atingă "cele înalte". Încât lăsăm pentru altă dată o discuţie aprofundată despre providenţa divină, despre îndelunga răbdare şi "răzbunarea" lui Dumnezeu, despre semnele vremii etc.

Din toată zbaterea jurnalistului Cristian Tudor Popescu, înşirată  de-a lungul a trei articole consecutive!, singurul lucru care m-a atins a fost interogaţia: "Îmi arată şi mie un creştin înţelept unde zice Iisus să te închini la moaşte?". Că este ironic sau nu, că e sincer interesat de un răspuns sau e doar un efect retoric, prea puţin contează. Sesizez o problemă reală aici. Evlavia faţă de sfintele moaşte nu este întotdeauna dublată de o argumentare sau de o conştientizare teologică a acestui fapt. Până şi un creştin mai puţin "înţelept", dar catehizat corespunzător, îi poate răspunde dlui CTP cam în termenii următori.

Cuvintele Mântuitorului nu sunt doar cele consemnate în Sfintele Scripturi, în scrierile Sfinţilor Părinţi (acele "agrapha") sau în vieţi de sfinţi (de exemplu: "Ţine-ţi mintea în iad şi nu deznădăjdui!"). Căci "sunt şi alte multe lucruri pe care le-a făcut Iisus şi care, dacă s-ar fi scris cu de-amănuntul, cred că lumea aceasta n-ar cuprinde cărţile ce s-ar fi scris" (Ioan 21, 25). Există însă un cuvânt al unui apostol al Domnului, Sfântul Pavel, care poate constitui temei şi pentru cinstirea sfintelor moaşte: "Nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt Care este în voi, pe care-L aveţi de la Dumnezeu şi că voi nu sunteţi ai voştri?" (I Corinteni 6, 19). Ideea de trup ca templu se regăseşte în Evanghelie: "Iisus a răspuns şi le-a zis: Dărâmaţi templul acesta şi în trei zile îl voi ridica. (…) Iar El vorbea despre templul trupului Său" (Ioan 2, 19 şi 21). Însăşi grija acordată trupului Domnului după răstignire ne este pildă pentru felul în care trebuie să ne raportăm mai ales la trupurile sfinţilor după trecerea lor la cele veşnice.

În Sfânta Scriptură sunt şi alte locuri din care reiese cinstea deosebită acordată de Dumnezeu sfintelor moaşte. Mortul aruncat în mormântul prorocului Elisei a înviat după ce s-a atins de "oasele lui" (IV Regi, 13, 21). Asta, deşi Elisei s-a îmbolnăvit "de o boală de care apoi a şi murit" (IV Regi, 13, 14). "Mihail Arhanghelul" s-a certat cu diavolul "pentru trupul lui Moise" (Iuda, v. 9). Până şi "ştergarele sau şorţurile purtate de Pavel", atunci când erau puse pe cei bolnavi, "bolile se depărtau de ei, iar duhurile cele rele ieşeau din ei" (Faptele Apostolilor 19, 12). Ba chiar şi umbra trupului unui sfânt are putere de la Dumnezeu: "Încât scoteau pe cei bolnavi în uliţe şi-i puneau pe paturi şi pe tărgi, ca venind Petru, măcar umbra lui să umbrească pe vreunul dintre ei" (Faptele Apostolilor 5, 15).

Desigur, la cele din Sfânta Scriptură se pot adăuga numeroase mărturii şi argumente din textele Părinţilor Bisericii. Spre exemplu, acum vreo treisprezece secole, Sfântul Ioan Damaschinul scria despre cinstirea sfintelor moaşte următoarele: "Stăpânul Hristos ne-a dat ca izvoare mântuitoare moaştele sfinţilor, care izvorăsc, în multe chipuri, faceri de bine şi dau la iveală mir cu bun miros" (Sfântul Ioan Damaschin, "Dogmatica", Bucureşti, 1938, p. 278). Nu ştiu dacă astfel de argumente pot convinge cu ceva pe domnul Popescu ori pe alţii ca el. Există libertatea de a refuza să creadă, chiar şi după ce vor cerceta şi se vor încredinţa că textele există. Însă noi avem datoria de a nu înceta să ne raportăm la cuvinte precum acesta al Sfântului Apostol Pavel: "Ocărâţi fiind, binecuvântăm. Prigoniţi fiind, răbdăm. Huliţi fiind, ne rugăm. Am ajuns ca gunoiul lumii, ca măturătura tuturor, până astăzi" (I Corinteni 4, 12-13). De ne-am învrednici noi să ajungem cu adevărat la această măsură a creştinului autentic, într-o lume care ne este din ce în ce mai ostilă!