Între poezie şi prezent

Articolul „Nur mit offenen Augen kann man wirklich lieben” (Doar cu ochii deschişi poţi iubi cu adevărat) a fost publicat de Marko Martin pe 12 octombrie 2012 în Die Welt şi se bazează în principal pe un interviu luat Ilanei Shmueli în 2010, când avea 86 de ani. Shmueli, născută în 1924 la Cernăuţi, trăitoare din 1944 în Israel (avea să moară în 2011) a fost „ultima muză” (Martin) a poetului bucovinean care a ales la 50 de ani să iasă din viaţă aruncându-se în Sena.

Şi povesteşte Shmueli:

„Iar apoi, când israelienii răpiseră pe şest aceste bărci rapide deja plătite de ei din portul de la Cherbourg, ca să le ducă peste Mediterană la Haifa, ce-a mai râs Paul! Da, Paul Celan, cel altfel atât de introvertit, a râs ca eliberat, ba chiar a dansat în seara aceea de ianuarie din 1970 şi a cumpărat repede niscaiva delicatese pentru «ospăţul victoriei» noastre – în onoarea formidabililor israelieni care au păcălit embargoul pro-arab pentru armament al Franţei într-un mod atât de inteligent.”

Ca să adauge apoi:

„N-aţi fi crezut asta, nu-i aşa? Dar de la vizita sa aici la Ierusalim, Paul a fost ca transformat. Eu una îl cunoscusem deja în ce-am numit noi oaza noastră a poeţilor, la Cernăuţi, unde am citit împreună Baudelaire, dar abia după douăzeci de ani, după Shoah, după fuga noastră, l-am întâlnit din nou. Cunoaşteţi rândurile pe care le-a scris imediat după Războiul de Şase Zile?”

Ilana Shmueli citează prima strofă din poemul „Denk dir”, eu o să-l citez aici în întregime, în propria-mi traducere:

Imaginează-ţi

Imaginează-ţi:/ soldatul mlaştinii din Massada/ se învaţă de unul singur ce-i patria, în/ modul cel mai indelebil,/ împotriva/ tuturor ghimpilor din sârmă.//
Imaginează-ţi:/ cei făr‘ de ochi şi formă/ te-au dus liber prin îmbulzeală, devii/ mai puternic şi/ mai puternic.//
Imaginează-ţi:/ propria/ ta mână/ a ţinut/ această bucată/ de pământ locuibil/ în chinuri din nou ridicat/ la viaţă.//

Imaginează-ţi:/ asta mi-a ieşit în cale,/ cu nume treaz, cu mâna trează,/ pentru totdeauna,/ dinspre ce-i neînhumabil.

În 1969, consemnează Marko Martin, Shmueli, „ultima muză şi iubită a lui Celan” i-ar fi arătat acestuia Ierusalimul şi s-ar fi aflat apoi la Paris când poetul „profund traumatizat” a ales să se sinucidă la sfârşitul lui aprilie 1970. De altfel, există şi „dovada” relaţiei sub forma volumului de corespondenţă publicat de editura Suhrkamp (Paul Celan Ilana Shmueli Briefwechsel, 2004).

Întrebată de prezent („Şi azi?”), Shmueli face o declaraţie care parcă explică, avant la lettre, de ce s-a putut întâmpla ce s-a întâmplat pe 7 octombrie 2023:

„Azi”, ar fi răspuns bătrâna doamnă de 86 de ani într-o „germană nuanţată”, „Israelul pare să-şi fi pierdut flexibilitatea de odinioară, anume de a-şi surprinde mereu numeroşii duşmani. În schimb, ne lăsăm duşi de nas, prinşi într-o incompetenţă arogantă. Asta începe cu construcţia ratată a străzilor din centrul Ierusalimului şi se termină la politica greşită a colonizării sau la dezastrul cel mai recent al flotei în privinţa Gazei.”

(Este vorba de operaţiunea militară a forţelor navale israeliene din 31 mai 2010 în apele internaţionale ale Mării Mediterane împotriva a şase vase civile – Gaza Freedom Flotilla, conform Wikipedia, încărcate cu ajutoare pentru Fâşia Gaza, în cursul căreia au fost ucişi nouă activişti şi răniţi zeci dintre ei, alţi doi dintre aceştia murind ulterior.)

Poeta Ilana Shmueli, care, aflăm de la Martin, a învăţat pe vremuri la Cernăuţi engleza de la poeta Rose Ausländer (1901-1988) şi a participat în 1948 la Războiul de Independenţă al Israelului (Războiul israeliano-arab din 1948-1949), devenind mai târziu un renumit psiholog criminalist şi pedagog social, este întrebată de acesta dacă nu i se pare cam dur verdictul ei.

„De ce?”, vine replica. „Am făcut mereu naveta între limbi şi lumi şi-am trăit mereu cu sentimentul disonanţei. Spre deosebire de cei dependenţi de autenticitate, însă, eu una cred că asta poate fi şi o forţă, anume o provocare întru continuă înnoire alertă – atât pentru individ, cât şi pentru societate.”

În fine, aflăm şi de unde vine titlul articolului – anume dintr-o scrisoare a lui Celan către Shmueli: „Sunt bucuros că vezi Israelul cu ochii deschişi – doar aşa doară poate fi şi iubit cu adevărat…”

Michael Astner este poet, traducător şi publicist