Lăsaţi selecţionerii în pace

Începe o nouă ediţie a Campionatului European, de fapt a început la ora apariţiei articolului. O ediţie non-conformistă, organizată în peste zece ţări, pentru aniversarea a 60 de ani de la înfiinţare, un experiment care niciodată – probabil – nu va fi reiterat. Un eveniment de la care vom lipsi în calitate de gazde, luându-ne de mână cu Azerbaidjan, indiferent dacă răutăcioşii vor ricana strâmb cum că e o premieră istorică. Asta ca şi cum până acum toate ţările gazdă din istorie au susţinut preliminarii acerbe, numai noi şi azerii, calicii Europei, n-am reuşit să ne calificăm la noi acasă. Iertaţi absurdul, dar e vehiculat în presă pe bune. De fapt, noi nu ne-am calificat la un turneu final din 2008. Poate să fi fost o întâmplare, dar ne putem raporta la perioada 1994-2000 când am legat ceva calificări, la rând. Să amintim că trei dintre cele patru au fost obţinute cu acelaşi selecţioner la timonă, Anghel Iordănescu? Revenind la 2008, să amintim că de atunci încoace, nicio campanie de calificare nu a fost dusă cu aceeaşi echipă tehnică da capo al fine. Piţurcă n-a fost bun, tata Puiu a fost depăşit, Daum e prăfuit, Contra e slab, Rădoi e pifan. Hai, băieţi să căutăm un alt antrenor-selecţioner în mijlocul drumului, ca la începutul celuilalt să avem naţională pregătită pentru asaltul spre noi culmi de civilizaţie şi progres!

Criticile cvasipermanente de mai bine de 20 de ani încoace la adresa echipelor de selecţie par a fi comandate şi concertate într-un singur scop: ascunderea gunoiului sub preş. Chiar dacă sunt multe voci critice – mai ales din presă – la adresa structurii de fond, ele sunt neglijate şi persiflate. Nu contează că nu avem infrastructură bine organizată la nivel juvenil, nu contează că liga I (ca să nu mai vorbim de celelalte) e vai de lume, nu contează că ponderea stranierilor noştri se îndreaptă vertiginos din Spania şi Italia către Ash-Hali-Salaam-Da-Nam sau China, marea, uriaşa, impardonabila eroare este că nu l-am măturat pe Contra (Rădoi) de la naţională ca să-i aducem pe Dan Petrescu, Olăroiu sau Şumudică. Sau Hagi. Aici e nevoie de o paranteză scurtă. Este, poate, necesar, ca Hagi să mai aibă o şansă sub tricolor, în urma experienţei acumulate după eşecul din 2001. Numai că Hagi are mai multă viziune fotbalistică decât toţi Dragomirii, Dumitreştii, Pruneii şi alţi selecţioneri de fotoliu la un loc. El a refuzat întotdeauna să preia, nu numai naţionala, dar şi echipele de club, la mijlocul drumului. Nu, zice Hagi, eu preiau echipa la început de campanie (sezon), o duc până la capăt şi atunci tragem linie şi accept judecata domniilor voastre. Treaba nu se face pe bucăţi. A lua naţionala de sub mandatul lui Rădoi şi a spera că până la capătul campaniei pentru Mondialul din 2024 va fi gata pentru a aborda cu succes campania din 2026 este o prostie îndelung demontată în fotbalul nostru. Până la capătul actualei campanii, considerată total compromisă din cauza lui Rădoi, (eventualului) nou selecţioner i se va cere de „enşpe ori” demisia. Înainte de a începe adevăratul mandat.

Unii leagă meciurile oficiale cu Armenia şi Germania, de „amicalele” cu Georgia şi Anglia. Adună mere cu pere, şi amalgamul cu prune chiflicite. Singurul rezultat care doare este cel cu Armenia, restul au fost meciuri de pregătire. Unii susţin că Anglia ne-a dispreţuit trimiţându-ne un sac de rezerve în amicalul de la Middlesbrough. Nu, domnilor, Southgate ştie fotbal şi este apreciat în ţara lui. Southgate a vrut să-şi verifice potenţialul înainte de Euro2020, fără să-i ceară părerea lui Dragomir sau Prunea. Acelaşi lucru l-a vrut şi Rădoi, acuzat că l-a introdus pe tânărul Căpuşă, care a făcut un fault sinucigaş. Mai mult decât rezultatul, selecţionerul a vrut să ştie pe cine contează, chiar dacă nu i-a căzut nici lui bine înfrângerea cu Georgia. Naţionala acumulează experienţă şi stilul ofensiv, în acord cu tendinţa pe plan mondial, pare a se cristaliza, în pofida adepţilor tacticilor reactive gen „c….l în poartă şi mingea la …”.

Ne trebuie puţintică răbdare, vorba neichii Zaharia. Bine – spun criticii – dar de atâţia ani nu ne-am săturat de atâta răbdare? Nu, pentru că niciodată oamenii de fotbal de la noi n-au avut răbdare. A fost o permanentă foşgăială browniană, o revoluţie permanentă troţkistă, din care n-a ieşit nimic. Lăsaţi-l pe Rădoi să-şi ducă mandatul la capăt, numiţi un alt selecţioner în caz de eşec şi aveţi răbdare măcar o campanie să-şi vadă de treabă. Altfel, ne vom crampona de şlagărul la modă „demisia” şi nu ne vom califica nici la paştele cailor, chiar dacă această sărbătoare va fi inclusă în calendar.