Liberalii cer două săptămâni pentru verificarea condițiilor depunerii moțiunii

luni, 06 septembrie 2021, 12:17
1 MIN
 Liberalii cer două săptămâni pentru verificarea condițiilor depunerii moțiunii

Birourile Permanente ale celor două Camere ale Parlamentului (BPR) s-au reunit astăzi, la ora 12.00, pentru a lua act de depunerea moţiunii de cenzură a USR-PLUS-AUR şi pentru a stabili calendarul dezbaterii, după ce vineri și sâmbătă ședința a fost amânată pentru că nu s-a întrunit cvorumul. Înaintea ședinței BPR, echipa lui Florin Cîțu a solicitat amânarea înregistrării moțiunii pentru două săptămâni, susținând că anumite semnături „nu corespund” și că trebuie verificată „condiția de validitate”.

Înaintea şedinţei Birourilor Permanente, aripa premierului Florin Cîțu din Partidul Național Liberal a depus un document prin care contestă autenticitatea semnăturilor pentru moţiunea de cenzură depusă de USR PLUS – AUR. Solicitarea senatorilor PNL a fost înregistrată.

„Mai multe semnături nu sunt prezentate în original, ci fotocopiate / scanate” și „unele semnături sunt redate cu ștersături ori corecturi efectuate direct pe text” sunt acuzațiile formulate de PNL.

„Există indicii temeinice că mai multe semnături ale unor senatori si deputati inițiatori ai moțiunii de cenzură nu corespund cu semnăturile acelorași parlamentari din listele de semnături pentru prezenta acestora la ședințele de plen”, se mai arată în document.

Echipa lui Florin Cîțu consideră că Birourile Permanente Reunite nu ar trebui să aprobe dezbaterea unei moțiuni de cenzură „care nu întrunește condițiile constituționale si regulamentare” și au solicitat „acordarea unui termen de 2 săptămâni pentru verificarea îndeplinirii condițiilor”.

Decizia va fi luată în şedinţa Birourilor Permanente.

Aflați amănunte de pe libertatea.ro.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii