Mai crede cineva în propunerile de pace ale Moscovei?

La cum arată în linii mari acordul negociat de ucraineni şi ruşi, în baza declaraţiilor făcute de cele două părţi după întâlnirea de marţi de la Istanbul, pare că ne pregătim pentru semnarea unei capitulări a Rusiei, nicidecum a unui act de încetare a focului. Practic, singura concesie majoră în dreptul Kievului ar fi renunţarea de a adera la NATO, un proiect trecut în constituţia ucraineană, dar iluzoriu pe termen mediu. Chiar şi fără invazia rusă, Ucraina nu ar fi fost primită în Alianţa Nord-Atlantică în timpul vieţii lui Putin, presupunând rezonabil că „măcelarul” nu va face umbră pământului 100 de ani. În schimb, Ucraina va putea adera la UE şi ar trebui să primească garanţii de securitate din partea unor mari puteri occidentale – SUA, Marea Britanie, Franţa etc. – care să funcţioneze aidoma articolului 5 din tratatul NATO. Cu alte cuvinte, să fie apărată de marile puteri NATO, fără să fie membru NATO, adică tot pe acolo. În definitiv, şi România, membră a Alianţei, dacă ar fi atacată de o putere străină n-ar aştepta salvarea de la bulgari şi unguri, tot americanii, britanicii sau francezii ne-ar scoate din rahat.

Pe de altă parte, Rusia pare să fi renunţat în cadrul negocierilor la toate aberaţiile propagandistice invocate pentru a justifica invazia. Nu mai e interesată de „denazificarea” şi demilitarizarea Ucrainei, de schimbarea regimului de la Kiev, pe care-l consideră acum legitim, nimic despre statutul limbii ruse. Pare o cedare majoră, parcă prea frumos să fie adevărat. E drept că rămâne de lămurit statutul teritoriilor ucrainene anexate ilegal de Rusia în 2014, negocieri care ar urma să fie purtate faţă în faţă de Zelenski şi Putin.

În acest stadiu al acordului, Moscova arată umilită, pare că se retrage cu coada-ntre picioare după ce nu şi-a atins niciun obiectiv dintre cele propuse la momentul invaziei. Dar ştim că Putin nu va accepta în veci aceste coordonate pe care să se clădească pacea, e clar că pentru Kremlin negocierile sunt o perdea de fum şi o tragere de timp. Ce urmăreşte Moscova? În primul rând, după cum a anunţat ministerul rus al apărării, îşi reduce activitatea militară din nordul Ucrainei, zona Kievului, pentru a-şi concentra atacurile pe sudul şi estul ţării. Pentru o armată ca cea a Rusiei e şi asta o înfrângere umilitoare în sine, să nu fii în stare să te baţi pe două fronturi cu nişte amărâţi pe care trebuia să-i neutralizezi în trei zile. Dar, faptul că Moscova începe să-şi vadă lungul nasului şi să accepte realitatea din teren nu e tocmai o veste bună. Generalul american David Petraeus, fost director al CIA, apreciază că punctul cel mai fierbinte al războiului rămâne Mariupolul. Cucerirea acestui port strategic va permite Rusiei să îşi aprovizioneze tot frontul sud-estic şi să îşi securizeze avantajul militar din Donbas. Din acest punct, scenariul avansat de serviciul ucrainean de informaţii militare capătă sens. Putin încearcă să pună bocancul pe un teritoriu cât mai mare din sudul şi estul Ucrainei pentru a împărţi ţara pe modelul coreean. În plus, fiecare metru pătrat de pământ ucrainean cucerit îi va oferi un spaţiu mai larg de manevră în negocierile reale care vor urma şi un pic de validare pe plan intern pentru cei câţiva sceptici rămaşi în ţară, carevasăzică armata Rusiei a rămas o imensă forţă intergalactică şi chiar mai mult. Că dacă voiau să ia Kievul îl luau, dar de fapt ei i-au păcălit pe ucraineni că vizează capitala, au sacrificat câteva tancuri acolo – în realitate mii de militari – şi de fapt scopul a fost mereu securizarea regiunilor rusofile din sud şi est (deşi naiba a mai rămas rusofil în Ucraina după 24 februarie). Din păcate, şi acei puţini ruşi nedumeriţi că Ucraina nu s-a întors încă în URSS, vor accepta scenariul livrat de la Kremlin. Nu în ultimul rând, când se mai usucă noroiul, de prin mai încolo, e de presupus că Rusia va relua ofensiva spre Kiev, poate chiar mai devreme dacă îl înduplecă şi pe Lukanşenko.

Dincolo de strategia militară din teren, foarte flexibilă de altfel, principalul obiectiv al lui Putin a rămas acelaşi dinaintea invaziei. Divizarea puterilor occidentale. Nu i-a mers când a înconjurat cu trupe Ucraina, n-a cedat atunci nimeni, dar acum pare să aibă un avantaj. După cum observaţi, „măcelarul” are un pic de sufleţel, se retrage, face compromisuri, acceptă că nu-i toată Ucraina a lui, a ucis „doar” câteva mii de femei şi copii, deşi putea să radă oraşe întregi. Apoi, pacea e sfântă (iar gazul sacru). Aşa că se vor găsi – speră Kremlinul – câteva cancelarii NATO, care, sub presiunea unor multinaţionale şi a propagandiştilor ruşi transformaţi în porumbei ai păcii, să accepte că oprirea focului în orice condiţii e mai importantă decât tragerea la răspundere a criminalului. În esenţă, spre deosebire de februarie, când folosea ameninţarea războiului, acum Rusia joacă atuul păcii pentru a fisura unitatea blocului occidental.

Dacă va exista şi o singură ţară NATO sau parteneră a Alianţei care va accepta ca Rusia să scape nepedepsită pe termen scurt, mediu şi lung după acest război, Putin va ieşi învingător. Impunitatea Rusiei echivalează cu dizolvarea de facto a NATO, adică obiectivul principal al Kremlinului.