De Sănătate

Punem punctul pe știi

Mai puține cazuri de cancer și o rată mai mare a supraviețuirii. Acesta este dezideratul Planului Național de Combatere a Cancerului

vineri, 08 aprilie 2022, 06:55
4 MIN
 Mai puține cazuri de cancer și o rată mai mare a supraviețuirii. Acesta este dezideratul Planului Național de Combatere a Cancerului

În condițiile în care, anual, în România, aproape o sută de mii de români sunt diagnosticați cu diferite boli oncologice, stabilirea unui Plan Național de Combatere a Cancerului a devenit o prioritate. 

Aflat în dezbatere publică din 19 ianuarie, acest document așteaptă acum doar aprobarea Parlamentului, pentru a deveni funcțional. 

”Într-adevăr, s-a finalizat dezbaterea publică și acum urmează să fie legiferat în Parlament. Poate nu este cel mai strălucit plan, dar este un început. Ne punem încrederea că prin atingerea obiectivelor acestui plan vom avea mai puține cazuri de cancer, va crește supraviețuirea și calitatea vieții celor afectați de această boală. Practic, vom încerca să reducem decalajul dintre noi și țările foarte dezvoltate, dar nu va fi ușor. Franța, de exemplu, lucrează la  a 5-a variantă a acestui plan. Vă imaginați cât de mult a fost îmbunătățit din momentul în care a fost lansat. Nu trebuie să ne plângem, este bine că am făcut și noi acest pas”, a explicat pentru Ziarul de Iași Cezar Irimia, președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România.

De altfel, pe data de 3 februarie 2021, Comisia Europeană a lansat Planul European de Combatere a Cancerului, structurat pe patru domenii majore de acțiune (prevenție, depistare timpurie, diagnostic și tratament, îmbunătățirea calității vieții), cu o finanțare de aproximativ 4 miliarde de euro. De asemenea, se dorește crearea unui Centru de cunoștințe privind cancerul, în vederea realizării unui sprijin real în domeniul cercetării și inovării.

Principalele obiective ale Planului Național de Combatere a Cancerului sunt:

1. Introducerea terapiilor inovative. 
2. Servicii de psiho-oncologie și onconutriție.
3. Realizarea unei strategii naționale de promovare a conceptelor de prevenție a NCDs.
4. Realizarea unei rețele interconectate la nivel national și sistemele de conectare în rețea ale UE.
5. Măsurarea factorilor de risc asociați cu apariția cancerului. 
6. Realizarea unui registru national de cancer funcțional, cu subregistre pentru toate localizările. 
7. Paliația. 
8. Actualizarea periodică a ghidurilor de practică și a protocoalelor terapeutice.
9. Traseul pacientului oncologic. 
10. Tumor board. 
11. Medicină personalizată. 

”Cu toții știm, însă, că un plan, oricât de bun ar fi acesta, nu înseamnă nimic dacă în spatele lui nu sunt alocate resursele financiare necesare, resursa umană și expertiza tehnică necesară pentru implementarea acestuia. Vom avea în continuare sincope în asigurarea tratamentului pacienților oncologici, atât timp cât se vor achiziționa medicamentele în funcție de cel mai mic preț. Pentru că, la unele medicamente, aveam cele mai mici prețuri din Europa, și-atunci multe firme s-au retras din România. Nimeni nu spune că trebuie achiziționate cele mai scumpe medicamente, dar la un preț mediu european, cu siguranță ar fi o variantă decentă.  Vă amintiți, într-o discuție anterioară vă spuneam că au fost  probleme  în aprovizionarea cu banala bleomicină (medicament folosit pentru diferite tipuri de cancer – n.r.). În pandemie, și nu numai, din cauza acestor sincope, a fost pusă în pericol viața pacienților”, a completat Cezar Irimia. 

Președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România a subliniat că cele mai importante măsuri din acest nou plan național sunt cele care țin de screening, de standardele de diagnosticare rapidă, de tratamentul adecvat și de serviciile de calitate prin contribuția echipelor clinice multidisciplinare – acele tumor board moderne, dar și prin înființarea registrului de pacienți cu cancer.

„Sperăm că parcursul pacientului în sistemul de sănătate românesc să fie optimizat, centrat pe nevoile sale, pentru ca pacienții să nu se mai simtă pierduți în sistemul de sănătate după primirea unui diagnostic de cancer", a concluzionat Cezar Irimia.

10 milioane de oameni mor, anual, din cauza cancerului

Cancerul a fost și va rămâne în continuare o problemă majoră de sănătate publică, atât la nivel național cât și la nivel mondial, fiind prima sau a doua cauză de decese premature (la vârste cuprinse între 30 – 69 ani) în 134 de țări (sursa: Organizația Mondială a Sănătății). 
Din nefericire, această afecțiune este responsabilă de aproximativ 10 milioane decese în anul 2020, una din 11 femei și unul din 8 bărbați decedând din cauza acesteia în fiecare an (sursa: OMS – International Agency for Research on Cancer).
Pe de altă parte, estimările World Cancer Report 2020, arată că atât incidența cât și prevalența acestei afecțiuni sunt în creștere, ceea ce ne obligă la măsuri imediate pentru limitarea poverii bolii.
În Uniunea Europeană, în anul 2020, au fost înregistrate 2,7 milioane noi cazuri de cancer și 1,3 milioane decese datorate acestei maladii, conform datelor Globocan pe anul 2020. 
În România, în anul 2020, au fost înregistrate 98.886 de noi cazuri de cancer (53.881 cazuri la bărbați și 45.005 cazuri la femei) și 54.486 de decese (31.886 de decese la bărbați și 22.600 de decese la femei). 
Cele mai frecvente localizări, la ambele sexe, au fost în ordine descrescătoare: colorectal, plămân, sân, prostată, vezică urinară.
La femei, cele mai frecvente cancere au fost înregistrate, în strânsă legătură cu următoarele localizări: sân, colorectal, col uterin, plămân, corp uterin. (Globocan 2020)
La bărbați, cele mai frecvente cancere au fost înregistrate, în strânsă legătură cu următoarele localizări: plămân, prostată, colorectal, vezica urinară, stomac. (Globocan 2020)

Comentarii