Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Valul de alegeri din universităţile româneşti şi cele ieşene, în particular, a lăsat un gust amar avizaţilor şi profanilor deopotrivă. Cu o excepţie notabilă, cele ale Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi, unde profesorul Tudorel Toader, candidat pentru al treilea mandat în fruntea celei mai vechi unităţi de învățământ superior din ţară, a fost înlocuit de profesorul Liviu Maha, în rest jocurile au fost făcute de oameni ce deja erau bine înşurubaţi pe culoarele puterii. Într-un articol publicat pe platforma edupedu.ro se arată că la nivel naţional „peste jumătate dintre rectorii aleşi au depăşit pragul de două mandate, un sfert au ajuns la al patrulea mandat, iar trei din cinci rectori nu au avut niciun fel de concurenţă”.

Chiar şi infamul Putin sau versatilul şi şiretul Xi Jinping ar fi invidioşi pentru această echilibristică între mimarea democraţiei şi conducerea cu mână forte până la limita dictaturii şi chiar dincolo de ea practicată de unii rectori. De aceea schimbarea de la „Cuza” a devenit valoroasă. Nu este clar însă dacă votul de blam dat lui Tudorel a fost în contul activităţii sale politice foarte controversate când s-a înhămat în slujba lui Dragnea sau a urmărit restabilirea principiilor de bază, care spun că un rector nu poate fi ales pentru mai mult de două mandate. Analizând faptele contrafactual nu ştim ce s-ar fi întâmplat dacă Tudorel Toader ar fi fost doar un simplu rector, nu şi un fost ministru al Justiţiei sau membru al Curţii Constituţionale şi nu ar fi insistat atât pentru consolidarea puterii, desigur în beneficiul său şi al apropiaţilor săi. Cel mai probabil a contat mai mult trecutul decât principiile. La alegerile de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi, de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” sau de la Universitatea Ştiinţelor Vieţii din Iaşi, alegătorii nu au avut prea mari reţineri să voteze oameni pentru al treilea sau al patrulea mandat. Jocul de lumini şi umbre al şefilor universităţilor româneşti le-a ieşit extrem de bine, au călărit legea cum au vrut ei şi au supus-o mai ceva ca Hitler Franţa în al doilea război Mondial.

Desigur, totul are un cost. Este unul mai subtil, mai greu de sesizat la prima vedere, dar consecinţele sale sunt dintre cele mai nocive pentru societate. Universităţile nu sunt fabrici, uzine, firme de servicii sau întreprinderi agricole. Nu sunt reflexii ale vieţii naturale, unde leul devorează antilopa sau şoimul îşi înfinge ghearele în vreun iepuraş pufos şi nimeni şi nimic nu are dreptul să te judece, iar prădătorul este îndreptăţit să ia ceea ce pofteşte atâta timp cât este mai puternic. În universităţi nu se învaţă doar cum să fabrici oţel, autoturisme, telefoane mobile, să operezi un om sau o vietate, nu este doar despre filosofie, economie, limba engleză sau greaca veche, aici se netezesc caractere şi se dă o formă adecvată bagajului cultural adus de acasă şi din şcolile prin care ai trecut până atunci. Până la urmă exemplul din faţa ta contează mai mult decât cele scrise într-o carte. Ne putem singuri închipui ce învaţă studenţii din exemplul dat de rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat. Ce spun ei despre jocurile de culise făcute de mentorii lor? Cum văd ei oare lupta dintre profesorii care dimineaţa le predau câte ceva despre „Teoria sentimentelor morale”? Majoritatea, cel mai probabil, sunt dezgustaţi. Vor fi însă unii, mai ales oportuniştii, care vor vedea că se poate. Când vor ajunge ei înşişi în siajul puterii nu vor avea de făcut decât să urmeze exemplul dat în anii studenţiei de profesorii lor. Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea? Şi aşa se poate foarte uşor ajunge peste ani ca fostul student acum bine cotatul inginer, medic, economist sau critic literar să devină în viaţa publică o hienă fără scrupule… doar aşa a procedat şi remarcabilul „Z”, sigur pot şi eu.

Moştenirea aceasta toxică ce va fi lăsată generaţiilor viitoare a fost posibilă cu un aport însemnat din partea preşedintelui Klaus Iohannis şi a ministrului Ligia Deca. Preşedintele şi ministrul au cumpărat astfel bunăvoinţa intelectualilor când nu au fost extrem de clari în privinţa numărului de mandate, dar rectorii aflaţi deja la al doilea mandat ar fi avut obligaţia morală să refuze mărul otrăvit. Iubitori de putere, orgolioşi, unii hedonişti din fire l-au savurat însă fără să stea pe gânduri, nu i-a interesat ce lasă în urmă, au văzut doar că paharul lor este plin. Cum nu există nici o cină gratuită în universul nostru cunoscut, nu rămâne decât să plătim cu toţii pentru ca remarcabilul „Z” să mai guste odată din fructele dulci şi zemoase ale puterii.