Opt polițiști cercetați disciplinar în cazul crimelor de la Caracal

luni, 29 iulie 2019, 12:45
1 MIN
 Opt polițiști cercetați disciplinar în cazul crimelor de la Caracal

Corpul de control al ministrului de Interne a propus cercetarea prealabilă în cazul a 5 ofițeri și 3 agenți care au intervenit în cazul fetei de 15 ani ucise la Caracal. De asemenea, a fost informat Parchetul Judecătoriei Caracal pentru verificări în cazul agentului de la Poliția Olt care a preluat apelul de la 112, a anunțat luni Ministerul de Interne.

Potrivit unor surse judiciare, raportul întocmit de Ministerul de Interne în acest caz arată că polițistul care a vorbit cu Alexandra atunci când fata a sunat la 112 pentru a cere ajutor a avut o atitudine refractară față de situația prezentată de tânără și nu s-a implicat pentru a obține mai multe date privind locul în care este sechestrată.

Ministerul de Interne spune că verificările Corpului de control al ministrului au scos la iveală mai multe nereguli, "inclusiv pe linia exercitării actului managerial la nivelul conducerii IPJ Olt, care denotă o lipsă de implicare din partea factorilor de conducere ai inspectoratului în coordonarea efectivelor din subordine".

Aflați amănunte de pe hotnews.ro.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii