Părinții vor putea plăti taberele copiilor cu vouchere de vacanţă – lege promulgată

miercuri, 22 iunie 2022, 16:58
2 MIN
 Părinții vor putea plăti taberele copiilor cu vouchere de vacanţă – lege promulgată

Actul normativ pentru modificarea legii privind acordarea biletelor de valoare, care prevede posibilitatea ca taberele pentru copii să poată fi plătite şi cu voucherele de vacanţă acordate părinţilor, a fost promulgat miercuri de către președintele Klaus Iohannis.

Conform Administrației Prezidențiale, Klaus Iohannis a semnat decretul de promulgare a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.165/2018 privind acordarea biletelor de valoare.

În lege, care a fost adoptată de Camera Deputaților în 8 iunie, a fost introdusă o nouă prevedere:

"Voucherele de vacanţă pot fi utilizate şi pentru acoperirea cheltuielilor cu taberele şcolare, naţionale sau tematice, organizate pe teritoriul României, la care participă copilul titularului".
Procedura privind plata taberelor se stabileşte prin ordin comun al mini;trilor Educaţiei şi Finanţelor, conform actului normativ.

OUG 131/2021, apărută la sfârşitul anului trecut, prevede că ”perioada de valabilitate a voucherelor de vacanţă emise în perioada 1 ianuarie 2019 – 31 decembrie 2020, indiferent de suport, se prelungeşte până la data de 30 iunie 2022”, a anunțat miercuri Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT).

În paralel, angajaţii pot utiliza voucherele de vacanţă emise în acest an, în cazul în care sumele au fost deja virate pe card.

Voucherele de vacanţă pot fi utilizate exclusiv pentru vacanţe în România, iar serviciile trebuie să conţină minimum o noapte de cazare. Nu este permis să se achite cu vouchere de vacanţă servicii facturate altui beneficiar, ci doar posesorului acestora.

Pachetul turistic complet se găseşte în agenţiile de turism licenţiate şi poate conţine, pe lângă cazare, minimum o noapte, şi servicii de masă, balneare, transport, programe turistice opţionale.

Comentarii