De Sănătate

Punem punctul pe știi

Persoanele cu grupa de sânge A ar putea avea un risc mai mare de AVC înainte de 60 de ani

vineri, 03 martie 2023, 10:10
2 MIN
 Persoanele cu grupa de sânge A ar putea avea un risc mai mare de AVC înainte de 60 de ani

Grupele de sânge se bazează pe prezența unor substanțe – denumite antigene – pe suprafata globulelor roșii ale sângelui. Printre cele mai frecvente sunt cele numite A și B, care pot fi prezente împreună ca AB, individual ca A sau B, sau deloc prezente, precum O.

Însă în cadrul acestor grupe de sânge există variații care decurg din mutații ale genelor responsabile. Astfel, într-un studiu publicat anul trecut, cercetătorii în genomică au descoperit o legătură între gena pentru subgrupul A1 și accidentul vascular cerebral. Analiza a fost realizată pentru subgrupele de sânge reprezentate de A1, O1, A2, B, O2. 

Potrivit sciencealert.com, cercetătorii au compilat date din 48 de studii genetice, care au inclus aproximativ 17.000 de persoane care avuseseră un accident vascular cerebral, și aproximativ 600.000 care au alcătuit grupul de control. Toți participanții aveau între 18 și 59 de ani.

„Încă nu știm de ce grupa de sânge A ar conferi un risc mai mare de AVC”

Cei cu grupa de sânge A aveau un risc de 16% mai mare de a suferi un accident vascular cerebral înainte de vârsta de 60 de ani, comparativ cu ceilalți. Pentru cei cu grupa de sânge O1, riscul identificat a fost mai mic cu 12%.

„Încă nu știm de ce grupa de sânge A ar conferi un risc mai mare”, a spus autorul principal al studiului, neurologul Steven Kittner de la Universitatea din Maryland. „Dar probabil că are ceva de-a face cu factorii de coagulare a sângelui, cum ar fi trombocitele și celulele care căptușesc vasele de sânge, precum și alte proteine circulante, toate jucând un rol în dezvoltarea cheagurilor de sânge”, a transmis specialistul.

Totuși, cercetarea nu este relevantă doar în acest punct, spun oamenii de știință, fiind nevoie de mult mai multe analize în acest sens.

„În mod clar avem nevoie de mai multe studii de urmărire pentru a clarifica mecanismele de creștere a riscului de accident vascular cerebral”, au conchis oamenii de știință.

 

Comentarii