Conf. Dr. Cristian Mârțu, medic primar în Clinica ORL, Spitalul Clinic de Recuperare Iași: ”În primul rând trebuie să avem certitudinea că este vorba despre polipoză nazala. Acest lucru presupune ca soțul dvs să fie investigat într-o clinică ORL. 

Polipii nazali sunt formațiuni tumorale benigne care se formează ca urmare a unor afecțiuni inflamatorii ce debutează și se manifestă la nivelul cavității nazale sau a sinusurilor.

Aceștia sunt formaţiuni semitransparente, translucide, cu o consistență moale, de culoare albă sau roz, care iau naștere din mucoasa nazală sau a sinusurilor paranazale, având ca punct de plecare țesutul conjunctiv.

La adulții cu vârsta de peste 20 de ani, afecţiunea are o incidență de 1-4%, fiind mai frecventă la pacienții de peste 40 de ani, cu precădere bărbați. Polipii nazali apar rar la copiii cu vârsta sub 10 ani. Mult mai frecvent, copiii care nu pot respira pe nas prezintă vegetațiile adenoide (frecvent numite polipi de către părinți) a căror inflamație determină adenoidita cronică. Acestea se formează prin hipertrofia amigdalei Luschka, localizată în nazofaringe (în spatele nasului), involuează spre adolescență și nu trebuie confundată cu polipoza nazală a adultului.

Cauza apariției polipozei nazale este necunoscută. Totuşi, dezvoltarea formaţiunilor a fost asociată frecvent cu un proces inflamator cronic, predispoziția genetică, teren alergic.

Printre principalii factori de risc ai apariției polipilor nazali sunt mai multe afecțiuni asociate frecvent, precum: astmul bronșic (întâlnit la 15% dintre pacienții cu polipoză), fibroza chistică (mucoviscidoză), rinita alergică, sinuzita alergo-fungică (în 85% dintre cazuri este asociată cu polipi), dischinezia ciliară primară (sindrom Kartagener), sindromul Widal (intoleranță la aspirină, sinuzită, astm bronșic), intoleranță la alcool, sindromul Churg-Strauss (astm sever, leziuni tegumentare, eozinofilie), sindromul Young, rinitele non-alergice cu eozinofilie (NARES).

De cele mai multe ori, simptomele polipilor nazali sunt confundate cu o răceală pe termen lung. Printre principalele semne sunt: nas înfundat (acest simptom se agravează progresiv și poate afecta una sau ambele fose nazale); scăderea mirosului (hiposmie – în stadiul inițial al bolii, mergând până la dispariția mirosului – anosmie – în stadiile avansate); rinofonia închisă (vocea nazonată); sforăitul; oprirea respirației în somn (apnee); secreția nazală (inițial este apoasă și devine treptat mucopurulentă); strănut; prurit nazal; lăcrimare; cefalee.

Dacă apar asemenea simptome la copii, cel mai probabil sunt determinate de adenoidita cronică. În acest caz apar și alte simptome, pe lângă cele enumerate mai sus precum cearcăne (copilul este neodihnit după 8-9 ore de somn); stă mereu cu gura deschisă; probleme de auz (copilul simte nevoia să dea televizorul tare); probleme de concentrare; tulburări de comportament (copilul este irasibil, nervos); dureri de cap.

De cele mai multe ori diagnosticul clinic de polipoză nazală poate fi pus în urma unui consult obișnuit, prin rinoscopie anterioară și posterioară. La acestea se pot adăuga examenul endoscopic, foarte util în stadiile incipiente, când polipii sunt de mici dimensiuni dar și investigațiile imagistice – CT sau RMN – care permit un diagnostic precis, detaliat tridimensional, al polipozei nazale, cât și al complicațiilor ei, în cazul extensiei bolii în sinusurile paranazale și spre orbita sau baza craniului.

În stabilirea unui diagnostic de certitudine și a conduitei terapeutice ulterioare este foarte importantă și examinarea histopatologică și, uneori, imunohistichimică a prelevatelor bioptice.

Tratamentul polipozei nazale este unul complex și constă în tratament medical – corticoterapie locală și sistemică, antibioterapie, antihistaminice, crenoterapie (administrarea de ape bicarbonatate) – în stadiile inițiale ale bolii; la care se asociază tratamentul chirurgical în stadiile avansate sau complicate.

Tratamentul chirurgical are ca scop îndepărtarea formațiunilor polipoide și redeschiderea canalelor de drenaj ale sinusurilor. În ciuda tratamentului medical și al operației pentru polipii nazali, riscul de recidivă și de complicații nu trebuie ignorate.

Polipoza nazală este o afecțiune cronică asociată cu o scădere semnificativă a calității vieții din cauza obstrucției nazale cronice, a lipsei de miros, a durerilor de cap, a sforăitului și opririi respirației în somn și a secreției nazale care se scurge frecvent în gât.

Sinuzita cronică polipoasă reprezintă principala complicație a polipilor inflamați, care apare prin extensia formațiunilor polipoide în sinusurile paranazale și blocarea orificiilor de ventilație a sinusurilor. În unele cazuri, polipoza poate afecta scheletul craniofacial prin extensia polipilor la exteriorul piramidei nazale, spre craniu sau orbită.

Având în vedere faptul că polipoza nazală se asociază frecvent cu rinita alergică, măsura cea mai eficientă pentru prevenire constă în evitarea alergenilor prin controlul mediului, de exemplu, ștergerea frecventă a prafului; utilizarea de perne, saltele și pături antialergice; menținerea umidității sub 50%; evitarea contactului cu animale (pisici, câini, papagali), întreruperea fumatului etc.

Conștientizarea pacienților privind cronicitatea bolii este importantă pentru a-i avertiza asupra naturii recidivante a polipozei”.