Prea era, şi ea, Albă-ca-Zăpada

De mirare e mai curând că lor, celor de la Disney Studios, le-a luat atâta timp să dea semne vizibile, mediatic global, de trezire a „vigilenţei” firmei (dacă e business, e „firmă”, nu?) la capitolul, cum se vede, aşa de sensibil, al nesuferiţilor de pigmenţi, fie şi ficţionali sau simbolici, cu vechiul şi înrădăcinatul lor rasism, neîndoielnic, atât de sfidător „în context” („piciorul” pus, energic, „în prag”, şi nu numai de BLM).

Gata, era şi timpul să nu se mai tolereze, cu atâta „laşitate”, revoltătorul (ipso facto: discriminantul) alb 100% al suspectei în discuţie. Se ştia deja, de ceva timp, că la Disney se pregăteşte un remake, de o promiţătoare, chiar revanşardă, „orientare” corectivă, gata să le dea satisfacţie înfocaţilor combatanţi alergici la „alb”, evident dătătoare de complicaţii de casting, de selectare a interpreţilor – „performers”, începând chiar cu „capul de afiş”. Şi cea mai bună dovadă că n-a fost o treabă lesne de dus până la capăt stă în înseşi detaliile ştirii: în rolul fostei Albă-ca-Zăpada (da, la pigmenţi s-a umblat; şi mai în profunzime, cum altfel, şi la… cromozomi), va fi o metisă (mi-a scăpat, nereţinut de memoria mea, numele ei, eclipsat de prim-planul genealogic polono-columbian.

De ce ne-ar surprinde „receptivitatea” prompt dovedită, la imperativele de cvasi-diktat ale dogmei şi „alergiilor” corecte (politically, sigur)? Noul film e o investiţie, intenţia firească a producătorului este nu numai de a-şi recupera cheltuielile, dar şi de a câştiga, de a face profit. Şi cum asta depinde de public, de încasări, menajarea susceptibilităţilor privind cromatica epidermei se impunea, chiar din pre-start. Te poţi juca oare cu un asemena risc de boicot BLM şi asociaţii? Mai mult încă: ştirea de „casting pe linia justă” va stârni/spori audienţa/încasările, nu numai de la spectatori corecţi ei înşişi, ci şi de la cei indignaţi de cenzurarea rasială a basmului, veniţi să-i constate ridicolul implicitei „retuşări” ideologizante.

Situaţia ca atare, în ansamblul ei, are de ce şi prin ce să-şi depăşească „litera”, limitele ei de „caz”, dat fiind spiritul căutării, în perspectivă, de neconforme noduri în papură. De pildă, de ce nu s-ar eticheta, cu tot atâta uşurinţă şi grabă, drept implicit rasistă şi „culoarea” lui Iisus şi a, în întregime, Sfintei Familii? Eventual, în loc de orbitorul /purul alb din pictura religioasă a Europei, a lumii, vreun ecru (mai popular: „alb murdar”), mai puţin „sfidător” şi abia astfel suportabil pentru alergicii (hipersensibili!) la nesuferitul „alb” epidermic al incorecţilor „rasişti”. Şi, în fond, suspectă rămâne şi zăpada însăşi, câtă vreme e proaspătă şi curată, abia apoi se mai corectează şi ea, treptat şi imperfect, dar treacă de la ei doza asta de „rasism meteo”! Car rien n’est parfait au monde, nu?

Ce va mai urma, ca escaladă a „corectării”? Poate vreo „listă neagră”, dar una sistematică şi exhaustivă, de opere de artă, filme, cărţi, spectacole, de retuşat, de dat la… revopsit? Vreun Othello mai… decolorat? După tiparul totalitar („arta degenerată”: Hitler, Goebels), vreo „rezervaţie” muzeală, arătată „cu degetul”, acuzator, în ea, „ademenirea” rasistă, vorba lor?! Ştirea recentă arată că Disney îşi pune cenuşă pe cap pentru ce a fost. Mai groteşti decât komisarii „corectitudinii” sunt, iată, tremuricii, Marii Vopsitori up to date, de… (!) secol XXI. Va urma, din păcate!

Nicolae Creţu este profesor doctor în cadrul Facultăţii de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, critic şi istoric literar