Președintele Braziliei, forțat să mănânce pe stradă în New York din cauză că a refuzat să se vaccineze anti-COVID

marți, 21 septembrie 2021, 12:28
1 MIN
 Președintele Braziliei, forțat să mănânce pe stradă în New York din cauză că a refuzat să se vaccineze anti-COVID

Pentru că nu s-a vaccinat împotriva COVID-19, preşedintele Braziliei, Jair Bolsonaro, se vede constrâns să se adapteze unei noi realităţi în cursul actualei sale vizite la New York la Adunarea Generală a ONU: să mănânce pe stradă, relatează EFE marţi, 21 septembrie.

La fel ca orice simplu newyorkez, Bolsonaro a mâncat la prânz duminică o bucată de pizza, în picioare, în plină stradă, împreună cu membri ai anturajului său, aşa cum se vede într-o fotografie postată de ministrul secretariatului general al preşedinţiei Luiz Eduardo Ramos (@MinLuizRamos).

Imaginea, una dintre primele curiozităţi despre prezenţa liderilor din întreaga lume la New York cu ocazia Adunării Generale a ONU, a devenit virală pe reţelele de socializare.

Preşedintele brazilian nu a ratat ocazia să se amuze de situaţie pe Twitter, postând marţi un mesaj însoţit de mai multe emoticoane haioase, între care o felie de pizza.

Pentru masa de prânz din a doua zi a vizitei sale la New York, Bolsonaro a ales un restaurant brazilian central, unde i s-a pus la dispoziţie o zonă rezervată improvizată în aer liber, potrivit presei braziliene.

Problema este că liderul de extremă dreapta este nevoit să mănânce la terase în cele mai multe cazuri în cursul sejurului său la New York, întrucât autorităţile locale cer dovada vaccinării pentru a intra în interiorul barurilor şi restaurantelor.

Din fericire pentru Bolsonaro, vremea în oraş se aşteaptă să fie plăcută, cu temperaturi între 17 şi 24 de grade Celsius, notează EFE.

Mai mult, pe ziare.com

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii