Primarul PSD din Bârnova, îndrăgostit de Ceauşescu, pe banner cu Alexe şi Chirica

vineri, 14 august 2020, 18:02
3 MIN
 Primarul PSD din Bârnova, îndrăgostit de Ceauşescu, pe banner cu Alexe şi Chirica

Primarul PSD al comunei ieșene Bârnova, Mihai Bălan, care luna trecută scria elogii pe Facebook pentru fostul dictator Nicolae Ceaușescu, a fost racolat de PNL, partid din partea căruia va candida pentru reînnoirea mandatului la alegerile locale din 27 septembrie.

Mai mult, el apare pe bannerele electorale alături de șeful PNL Iași, Costel Alexe, care este și ministrul Mediului în Guvernul Orban, și alături de primarul Iașilor, Mihai Chirica, și el fost pesedist.

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) îşi exprimă dezaprobarea fermă faţă de elogierea dictatorului Nicolae Ceaușescu de către primarul PSD, Mihai Bălan. ”Astfel de reacții publice ale unor lideri politici sau formatori de opinie trebuie sancționate de către autoritățile competente”, se arată într-un comunicat dat vineri publicității.  Primarul comunei Bârnova, Mihai Bălan, a scris pe Facebook că Nicolae Ceașescu a fost asasinat „de către străini” și că, odată cu moartea lui „a fost împușcat întregul popor”.

Postarea primarului din comuna Bârnova, județul Iași: „100 de ani de cand s-a nascut, si 29 de ani de cand v-ati bucurat ca a fost, de catre straini asasinat! Odata cu el, in Zi Sfanta de Craciun a anului 1989, a fost impuscat intregul popor roman, (numa’ ca acesta nici acum nu intelege!). Aprindeti-i o lumanare, macar! V-a facut scoli, spitale, sosele, metrou, locuinte, uzine, universitati, teatre, centre de cultura, hidrocentrale, gari, aeroporturi etc.! ACESTA ESTE CEL CARE… V-A FACUT OAMENI MARI.”

Potrivit IICCMER, Regimul comunist din România a făcut zeci de mii de victime, iar crimele și abuzurile comise înainte de 1989 sunt de necontestat.

”Este de nepermis ca la mai bine de 30 de ani de la prăbușirea regimului comunist din România reprezentanți ai unor formațiuni politice să încerce să denatureze istoria, să alimenteze falsuri istorice și să păteze, prin afirmațiile făcute în spațiul public, memoria celor care și-au pierdut viața sau au avut de suferit în perioada de după cel de-Al Doilea Război Mondial.

Astfel de reacții, precum cele ale reprezentantului PSD, sunt o ofensă adusă memoriei celor care au luptat, uneori cu prețul vieții, pentru apărarea valorilor democratice și a statului de drept. De asemenea, astfel de atitudini sunt o piedică majoră în fața progreselor făcute de statul român în ultimele decenii pentru ca acest capitol sumbru din istoria României să nu se mai repete.

Având în vedere postarea primarului comunei Bârnova, îi solicităm pe această cale domnului Marcel Ciolacu, Președinte interimar al PSD, să ia măsuri urgente și ferme în vederea sancționării domnului Mihai Bălan”, se arată în comunicat.

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) este o structură guvernamentală înființată în 2009, având ca scop principal investigarea și identificarea abuzurilor și încălcărilor drepturilor omului pe durata regimului comunist în România și sesizarea organelor îndreptățite să ia măsuri în aceste cazuri.

Citeşte mai mult pe g4media.ro.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii