Primul oraş din România în care vaccinarea anti-COVID se poate face în cabinetele medicilor de famile

marți, 23 martie 2021, 14:06
1 MIN
 Primul oraş din România în care vaccinarea anti-COVID se poate face în cabinetele medicilor de famile

Timişoara este primul oraş din România în care vaccinarea anti-COVID se va putea face în cabinetele medicilor de familie. Primăria Timişoara, Ministerul Sănătăţii şi Societatea Medicilor de Familie Timiş lansează un program-pilot în care s-au înscris 50 de medici de familie.
 

Coordonatorul campaniei de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiţă, a anunţat că medicii de familie vor fi implicaţi în campania de vaccinare de la sfârşitul lunii aprilie 2021. Până atunci, la Timişoara se derulează un proiect pilot prin care 50 de medici de familie primesc câte 100 de doze de vaccine Johnson&Johnson pe care le pot administra pacienţilor pe care îi au în grijă. „E clar că medicul de familie este cel mai apropiat de oameni şi avem nevoie de sprijinul medicilor de familie să grăbim acest proces. În cursul zilei de sâmbătă am transmis un apel către medicii să se înscrie în acest program. Le mulţumesc celor 50 de medici care s-au înscris până în ziua de azi în proiectul nostru pilot. Astăzi vom trimite aceste cereri de înscriere ca să fie operate în platforma naţională de vaccinare. Fiecare medic înscris va primi 100 de doze de vaccine şi consumabilele aferente şi 100 de teste rapide pentru cabinetul lui”, a declarat primarul Timişoarei, Dominic Fritz. Poitrivit edilului, medicii implicaţi în program primesc pentru fiecare pacient vaccinat suma de 70 de lei, din care 30 de lei de la Ministerul Sănătăţii şi 40 de lei sponsorizare de la Profi.

Continuarea, pe adevarul.ro

Comentarii