Proces delicat deschis de un bărbat care a căzut în latrină, împins de un militar

luni, 16 noiembrie 2020, 02:55
2 MIN
 Proces delicat deschis de un bărbat care a căzut în latrină, împins de un militar

Individul s-a luat la harţă cu un consătean şi, din învălmăşeală, a căzut într-o fosă plină ochi cu fecale. El cere daune morale de 15.000 de lei

 

A.G. l-a dat în judecată pe D.C. la Judecătoria Iaşi, litigiul dintre cei doi fiind încadrat la categoria “acţiune delictuală". Zilele trecute, magistraţii au finalizat judecata în primă instanţă, respingând cererea lui A.G. pe motiv că nu e întemeiată. Tânărul a formulat însă apel, procesul urmând a se relua, la Curtea de Apel Iaşi.

A.G. l-a dat în judecată pe consăteanul său pentru un incident ce a avut loc pe 17 martie 2018. atunci, la prele serii, bărbatul se afla alături de mai multe persoane la un bar. La un moment dat, a fost abordat de D.C., care a început să îl îmbrâncească şi înjure. “În acest timp, el s-a refugiat în curtea interioară a barului, dar pârâtul l-a urmărit încercând să-l lovească în continuare. Persoanele cu care era au încercat să-l oprească pe pârât, care se manifesta agresiv în continuare, moment în care capacul fosei septice aparţinând societăţii comerciale a cedat, iar el a căzut în interior şi a intrat în submersie inclusiv cu căile nazale, motiv pentru care a aspirat din conţinutul acesteia", se arată în motivarea sentinţei. Victima a ajuns la spital, unde a fost internată cu insuficienţă respiratorie acută, având nevoie de 25-30 de zile de îngrijiri medicale.

Bărbatul care l-a îmbrâncit pe A.G. este militar şi a fost cercetat de Parchetul Militar pentru acel scandal. Acuzaţia de vătămare corporală a fost clasată, însă, în mai 2019 cupă ce procurorii au considerată că “nu s-a putut proba o faptă cu intenţie depăşită sau praeterintenţionată raportat la leziunile suferite de el".
Magistraţii de la Judecătorie au considerat că A.G. nu e îndreptăţit nici la daune morale.

“Instanţa constată că evenimentul prăbuşirii participanţilor în fosa septică întruneşte condiţiile pentru a fi calificat caz fortuit, în sensul prevederilor art. 1351 alin. 3 Cod civil, având în vedere că pârâtul nu a putut prevedea şi nici împiedica evenimentul", au explicat judecătorii primei instanţe. 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii