Profesor, critică din interior la adresa USR: Să renunțăm la virtutea mesianică a partidului

luni, 13 septembrie 2021, 13:23
2 MIN
 Profesor, critică din interior la adresa USR: Să renunțăm la virtutea mesianică a partidului

Profesorul universitar Ciprian Mihali le-a scris o scrisoare membrilor şi simpatizanţilor USR-PLUS în care le recomandă să renunţe la limbajul violent pe care-l folosesc pe reţelele de socializare şi să accepte şi criticile care li se aduc.

Ciprian Mihali le-a transmis un mesaj membrilor şi susţinătorilor din grupul de Facebook „Tribuna USR PLUS“. Profesorul clujean de filosofie este membru USR-PLUS şi spune că a refuzat orice funcţie în partid sau în afara lui.

Mesajul profesorului vine în urma unei postări a activistului Valeriu Nicolae, unul dintre cei vizaţi de comentariile partizanilor USR-PLUS. În acest context, Ciprian Mihali le aminteşte membrilor şi simpatizanţilor USR-PLUS că jurnaliştii şi observatorii externi nu au nicio obligaţie de a proteja partidul pe care ei îi reprezintă. „Niciun jurnalist, niciun observator extern nu are obligația morală ori profesională de a proteja USR-PLUS. Ar fi timpul să renunțăm la virtutea mesianică a acestui partid, la ideea că noi salvăm și mântuim de păcate România. De mântuire se ocupă preoții, rolul unui partid politic la putere este de a gestiona treburile curente ale țării și de a face bine atât cât poate. USR-PLUS nu are de salvat nimic, are doar de făcut lucruri drepte în intern și în extern“, susţine Ciprian Mihali şi îi sfătuieşte pe susţinători cum să reacţioneze în faţa criticilor dure pe care le primesc.

Acesta atrage atenţia şi asupra limbajului folosit de membrii de partid, atunci când aceştia răspund criticilor: „Atacurile în haită ale membrilor și susținătorilor USR-PLUS la adresa criticilor externi îi apropie stilistic de cei ai AUR. Am văzut și în intern, în timpul unor call-uri, asemenea manifestări extreme, de o violență și o ură pe care cu greu mi-o puteam imagina. Exportate în public, aceste atitudini dau imaginea unui partid agresiv, imprevizibil și nefrecventabil. E ușor de observat prezența permanentă în subsolurile paginilor a unor membri sau simpatizanți USR-PLUS, care petrec ore în șir zilnic pentru a se certa cu oricine. Nu așa se câștigă Facebook-ul. Dar așa se poate pierde, așa se pot compromite acțiunile de calitate ale celorlalți din partid“.

Aflați amănunte de pe libertatea.ro.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii