Proiect interesant pentru adolescenţi. Trebuie să-şi aleagă obiectul preferat dintr-un muzeu

miercuri, 06 ianuarie 2021, 02:57
2 MIN
 Proiect interesant pentru adolescenţi. Trebuie să-şi aleagă obiectul preferat dintr-un muzeu

Muzeul Naţional al Literaturii Române Iaşi lansează începând cu luna aceasta un proiect adresat adolescenţilor cu vârsta între 14 şi 17 ani. Activităţile, care vor avea loc în fiecare lună, vor fi reunite în cadrul proiectului „Academia copiilor: Zoom pe patrimoniu“, proiect care se va desfăşura în mai multe etape.

„Îi provocăm pe adolescenţi ca în urma vizitării unuia dintre muzeele literare ieşene să-şi aleagă obiectul preferat, să se documenteze asupra lui şi să fotografieze acel exponat. În prima etapă, noi aşteptăm să vă înscrieţi“, au anunţat reprezentanţii Muzelui.

Cei interesaţi pot participa la proiect trimiţând un e-mail la adresa academiacopiilor.mnlriasi@gmail.com, în care să includă numele, vârsta şi oraşul de rezidenţă. După primirea e-mailurilor, Muzeul va elibera doritorilor o adeverinţă, în format electronic, care va atesta calitatea de „membru activ“ al Academiei Copiilor #2021. Adeverinţa aceasta va putea fi prezentată de către membrii Academiei copiilor #2021 la intrarea în muzeele literare ieşene.

În urma vizitei, o persoană va decide care este, din perspectiva sa, cel mai reprezentativ obiect din toată expoziţia, care i-a atras mai mult atenţia, care i-a stârnit interesul şi curiozitatea. Apoi, se va documenta asupra respectivului obiect, cerând informaţii de la muzeograf sau custode, informaţii precum provenienţa, vechimea sau istoria exponatului. În final, va fotografia obiectul ales şi va trimite un e-mail cu fotografia cea mai reuşită, alături de o scurtă descriere a exponatului în care va preciza şi motivul alegerii sale.

„În fiecare lună a anului 2021, vom aştepta propunerile voastre. Acestea vor fi publicate pe pagina de Facebook a Academiei Copiilor şi pe cea a Muzeului Naţional al Literaturii Române Iaşi. Ulterior, se va realiza o expoziţie virtuală ce va aduna toate obiectele lunii alese de participanţi“, au adăugat reprezentanţii MNLR Iaşi.

Coordonatoarea proiectului Academia copiilor #2021 este Diana-Lona Leonte, muzeograf MNLR Iaşi.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii