Proiectul Apavital intră în suburbiile Paşcaniului

miercuri, 01 decembrie 2021, 02:50
3 MIN
 Proiectul Apavital intră în suburbiile Paşcaniului

Societatea furnizoare de apă şi servicii de canalizare scoate la licitaţie încă un pachet de lucrări de extindere a reţelelor, parte a proiectului de jumătate de miliard de euro contractat la începutul anului.

 

Al cincilea contract de lucrări din cele 14 prevăzute în megaproiectul Apavital a fost lansat în licitaţie. Cu preţul a 125 de milioane de lei (valoare totală estimată), va fi extins sistemul de apă şi canalizare pe axa Răchiteni–A.I. Cuza–Heleşteni–Ruginoasa-Costeşti.

La fel ca alte contracte de anvergură, şi acesta a fost împărţit în trei loturi. Primul (86,2 milioane de lei) vizează construirea conductei de aducţiune a apei potabile Şcheia-Al.I. Cuza-Oboroceni-Heleşteni-Rediu-Vaşcani, a gospodăriei de apă, a reţelei de canalizare în satele comunei Al.I. Cuza, a reţelei de apă şi canalizare în trei din cele patru sate ale comunei Heleşteni, precum şi a unei conductei de refulare în cele două comune.

Lotul 2 (27,87 milioane de lei) se referă la înfiinţarea reţelelor de alimentară cu apă şi a celor de canalizare în satele Vaşcani (Ruginoasa), Costeşti şi Giurgeşti, precum şi a colectorului/ conductei de refulare în Giurgeşti-Costeşti-Dădeşti (pe direcţia Ruginoasa-Tg. Frumos).

În lotul 3 (10,9 milioane de lei) intră o nouă staţie de epurare la Al.I. Cuza, care va prelua apele uzate din cinci sate (Şcheia şi Al.I. Cuza, respectiv Heleşteni, Hărmăneasa şi Oboroceni).

Dacă au cifre de afaceri medii anuale cel puţin valoarea estimată a lotului vizat, ofertanţii se pot înscrie în licitaţie până cel târziu 23 februarie 2022. Durata contractelor este de 24 de luni, pentru realizarea lucrărilor la primul lot, respectiv 22 de luni pentru fiecare dintre celelalte două, la care se adaugă perioada de garanţie de cel puţin trei ani.

Celelalte patru proceduri de licitaţie lansate până acum pentru lucrări similare sunt în desfăşurare. Prima, iniţiată pe 8 mai la o valoare estimată de 50,7 milioane de lei, vizează extinderea sistemului de apă şi canalizare pe Axa 8 Voineşti-Gârbeşti şi a atras 6 oferte. Perioada de evaluare a lor a fost prelungită până la sfârşitul lunii viitoare. A doua procedură, lansată pe 28 mai, se referă la extinderea reţelelor pe Axa 1 Iaşi-Popricani. Zece ofertanţi concurează pentru cele 59,8 milioane de lei puse la bătaie. Şi în acest caz, perioada de evaluare a fost prelungită, până la jumătatea anului viitor. Pentru extinderea sistemului de apă şi canalizare pe Axa 9 Podu Iloaiei – Tg. Frumos (50,3 milioane), licitaţie deschisă pe 27 iulie, s-au înscris şase ofertanţi. În fine, tocmai s-au încheiat înscrierile în cursa pentru cel mai mare contract de lucrări scos la licitaţie până acum, extinderea sistemului de apă şi canalizare în Zona Metropolitană a municipiului Iaşi – zona Sud. Cinci ofertanţi şi-au anunţat participarea pentru unul, două sau pentru toate cele trei loturi ale contractului – cu o valoare totală estimată de 184,77 milioane de lei. 

Cititi si: Cel mai mare proiect din Iaşi, de jumătate de miliard de euro, a primit undă verde

Cititi si: Contract uriaş pentru apă şi canalizare în sudul Iaşului

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii