De Business

Punem punctul pe știi

Rata de absorbție a fondurilor europene: Clasamentul pe județe, condus de Iași

miercuri, 27 aprilie 2022, 11:13
2 MIN
 Rata de absorbție a fondurilor europene: Clasamentul pe județe, condus de Iași

Într-un interviu exclusiv acordat redacției Ghidul Primăriilor, fostul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, Dan Vîlceanu, explică ce proiecte sunt eligibile la nivelul UAT-urilor și cum se va face finanțarea prin PNRR. De asemenea, fostul ministrul subliniază faptul că cele peste 10 miliarde de euro care vor fi disponibile la nivelul UAT-urilor prin PNRR, plus fondurile alocate prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny, reprezintă soluția la probleme nerezolvate de 30 de ani la nivelul comunităților locale.

Care este în prezent rata de absorbție a fondurilor europene în România? Ce județe se află în top 3 rata de absorbție?

Clasamentul este public și se actualizează periodic pe site-ul MIPE. Dacă excludem proiectele regionale și naționale, precum și zonele București – Ilfov, clasamentul pe județe este condus de Iași, urmat de Constanța și Cluj. În ceea ce privește execuția Cadrului Financiar Multianual 2014-2020, până la această dată, sumele totale primite de la Comisia Europeană, reprezentând prefinanțări și rambursări, aferente programelor finanțate din FESI (PO Infrastructură Mare, PO Competitivitate, PO Regional, PO Capacitate Administrativă, PO Asistență Tehnică, PO Capital Uman, PN Dezvoltare Rurală, PO Pescuit și Afaceri Maritime), se situează la aproximativ 20 de miliarde euro. În plus, s-au rambursat de către Comisia Europeană peste12 miliarde euro pentru plăți directe în agricultură (1,7 miliarde euro în anul 2022). În ceea ce privește programele operaționale finanțate din Politica de Coeziune și Fondul de Ajutor European pentru cele mai Defavorizate Persoane (FEAD), stadiul implementării este următorul: Autoritățile de management au semnat 12.725 contracte de finanțare cu beneficiarii (MIPE – 4.762 contracte; MDLPA – 7.963 contracte), cu o valoare totală de aprox. 44,4 miliarde euro (MIPE – 30,3 miliarde euro; MDLPA – 14,1 miliarde euro): PO Infrastructură Mare – 1.071 contracte (20,1 miliarde euro); PO Competitivitate – 1.106 contracte (3,2 miliarde euro); PO Asistență Tehnică – 144 contracte (412 milioane euro); PO Capital Uman – 2.415 contracte (6 miliarde euro); PO Regional – 7.328 contracte (13,3 miliarde euro); PO Capacitate Administrativă – 635 contracte (798 milioane euro) și   POAD – 26 contracte (633 milioane euro). Astfel, în anul 2022, în ceea ce privește numărul total al contractelor semnate cu beneficiarii, a fost înregistrat un progres de 335 contracte de finanțare, în valoare totală de aprox. 499 milioane euro. Plățile totale către beneficiari în cadrul contractelor semnate însumează aprox. 14,65 miliarde euro (MIPE – 10,13 miliarde euro; MDLPA – 4,52 miliarde euro): PO Infrastructură Mare – 5,8 miliarde euro; PO Competitivitate – 897 milioane euro; PO Asistență Tehnică – 222 milioane euro; PO Capital Uman – 2,9 miliarde euro; PO Regional– 4,2 miliarde euro; PO Capacitate Administrativă– 280 milioane euro și POAD – 323 milioane euro. Progresul înregistrat în anul 2022 în ceea ce privește plățile totale efectuate către beneficiari este de 600 milioane euro. Sumele solicitate CE sunt de 12,2 miliarde euro (MIPE – 8,44 miliarde euro; MDLPA – 3,76 miliarde euro), reprezentând o rată curentă a absorbției de aprox. 49,6% din alocarea UE aferentă (281 milioane euro în anul 2022). În plus, declarații lunare de cheltuieli în valoare de circa 350 milioane euro sunt în curs de procesare la ACP în vederea transmiterii la CE.

Aflați amănunte de pe ghidulprimariilor.ro.

Comentarii