Roşia Montană: aspecte mai puţin înţelese şi complexul resurselor

România nu duce lipsă de aur, petrol, gaze naturale, cupru, argint, grafit sau metale rare. Unele dintre ele, cum ar fi gazele naturale sau petrolul, sunt acum critice. Aurul, pe lângă valoarea sa de schimb, în creştere, poate fi folosit şi în diverse industrii cu valoare adăugată mare spre foarte mare. Grafitul, la rândul său, este folosit pentru aplicaţii moderne şi tehnologii inovative, fiind disponibil în România, în mine din judeţul Gorj. Petrolul se găseşte în cantităţi mari, chiar şi în zona Moldovei, dar nu este exploatat suficient. Compania OMV, care deţine Petrom în România şi este o firmă aflată sub umbrela ruşilor, a încetat de mult să mai caute noi resurse şi a preferat să importe din alte surse, unele dintre ele le intuiţi şi singuri.

Cazul Roşia Montană a fost unul edificator pentru modul cum înţelegem să ne raportăm la resursele pe care le deţinem. Ne-a lovit un fel de complex faţă de acestea şi am preferat, uneori la îndemnul unor voci motivate cu bani din rândul “verzilor”, să nu le exploatăm. Sigur vă aduceţi aminte de cazul Pungeşti cu gazele de şist, sau de gazele naturale din Marea Neagră. La Pungeşti, pe fondul unor proteste venite aproape de nicăieri, s-a stopat totul în faşă, iar povestea gazelor din Marea Neagră începută pe timpul baronului Liviu Dragnea s-a transformat în telenovelă. Oricum, timpul a trecut, iar exploatarea gazelor din Marea Neagră se face la un nivel extrem de redus care tinde spre zero. Una dintre companiile implicate în afacere este OMV. Da! Aceeaşi societate care trage sforile şi la Petrom. Nu-i aşa că este minunat?

Zilele trecute, Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) a recomandat ţării noastre, în baza unui studiu, să stopeze noile proiecte de exploatare a gazelor şi petrolului, deoarece acestea contravin obiectivelor de combatere a schimbărilor climatice. De asemenea, OCDE spune că la orizontul anilor 2030 este de aşteptat ca cererea pentru petrol şi gaze să scadă, iar dezvoltarea de noi proiecte ar ajunge într-o poziţie vulnerabilă din punct de vedere economic şi financiar. Studiul respectiv dă exemplul unor ţări, cum ar fi: Danemarca, Franţa sau Irlanda, care au anunţat interzicerea noilor exploatări de petrol şi gaze. Încă nu este clar dacă dezideratul de economie verde este unul sustenabil. Deocamdată, semnalele nu sunt dintre cele mai încurajatoare. Cert este că putem spune fără să greşim că ţara noastră a pierdut timpul şi riscăm să rămânem cu o serie de resurse îngropate din cauză că nu am ştiut să le exploatăm la timp sau am fost îndemnaţi să le lăsăm acolo unde sunt pentru ca alte state să profite în tot acest timp de explozia preţurilor la petrol şi gaze. Ghinion, după cum ar spune preşedintele Iohannis. Practic, din această lipsă de iniţiativă am pierdut cu toţii, iar de câştigat a avut doar o mână de oameni, oameni care au luptat împotriva unor astfel de exploatări.

Mesajele politicienilor în urma câştigării procesului intentat de către Gabriel Resources în cazul Roşia Montană împotriva României nu au încetat să curgă. Cei aflaţi la putere, cu Marcel Ciolacu în frunte, au ţinut să-şi asume meritul câştigului, iar cei din opoziţie să atace diverşi adversari. Circul este urmărit de popor, place. Puţine au fost însă vocile care s-au auzit din tot acest vacarm care să susţină, şi nu cu argumente puţine, că mai bine ne-am gândi cum să exploatăm aceste resurse decât să punem piedici tuturor proiectelor. Riscul unei catastrofe ecologice la Roşia Montană nu era de neglijat. Totuşi, aurul se extrage în multe zone din Statele Unite prin aceleaşi metode, nu de azi şi nici de ieri, fără probleme prea deosebite. Cu siguranţă, o abatere cât de mică de la norme ar fi fost exploatată propagandistic de către verzi. La fel se întâmplă în cazul gazelor naturale şi al petrolului din SUA. Lipsa de interes a Statelor Unite, vizibilă în ultima perioadă, faţă de problemele din Orientul Mijlociu este determinată tocmai de independenţa energetică câştigată în ultimii 10-15 ani.

Resursele naturale de care dispunem sunt o oportunitate imensă. De exemplu, la Roşia Montană estimările arată că ar fi în jur de 250-300 de tone de aur. La preţul zilei, asta înseamnă cel puţin 16 miliarde de euro. Desigur, nu toţi banii ar ajunge în buzunarele statului român, suma ar fi împărţită între părţile implicate, iar investiţiile vor determina sigur o accelerare a dezvoltării pe orizontală şi verticală. Acum, în condiţiile în care Roşia Montană este obiectiv UNESCO, explotarea aurului de acolo rămâne doar la stadiu de vis. Exact acelaşi lucru se poate întâmpla şi în cazul celorlalte resurse. Fereastra de timp nu este prea generoasă cu noi. În ipoteza în care se vor dezvolta surse alternative de producere a energiei sustenabile, se poate ajunge ca resursele din subsolul nostru să valoreze exact zero lei. Întrebarea este dacă ne permitem sau nu acest lucru? Dacă nu, atunci ar fi trebuit să acţionăm începând chiar de ieri. Mâine poate fi deja prea târziu!