Schimbare de regulament la Facebook. Liber la nuduri, cu o singură condiţie

miercuri, 08 august 2018, 18:43
1 MIN
 Schimbare de regulament la Facebook. Liber la nuduri, cu o singură condiţie

Compania Facebook va reformula regulamentul privind imaginile cu nuduri artistice publicate pe rețeaua de socializare online, potrivit portalului canadian Global News, care citează declarația unui oficial al unui muzeu din Montreal cenzurat la începutul lunii august.

Compania Facebook a fost criticată recent după ce a eliminat o reclamă a Muzeului de Arte Frumoase din Montreal, care includea un nud realizat de Pablo Picasso, scrie mediafax.ro.

Un purtător de cuvânt al muzeului, Pascale Chasse, a spus că reclama a fost blocată pentru că includea imaginea unui tablou de Picasso intitulat "Femmes a la toilette". Reprezentanta muzeului a precizat că, între timp, reclama originală a fost republicată online și că Facebook a promis că își va reformula regulile privind nudurile artistice.

Facebook este criticată regulat pentru conținuturile pe care le autorizează sau nu pentru difuzare.

În trecut, printre imaginile artistice pe care le-a cenzurat s-au numărat una cu tabloul "La Liberté guidant le peuple" (1830), de Eugène Delacroix, reprezentând o femeie cu sânii goi fluturând un steag francez, și una cu celebrul tablou de Gustave Courbet "L'origine du Monde", ce ilustrează părţile intime ale unei femei.

 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii