Dr. Doru Baltag, medic primar neurolog, Directorul medical al Spitalului Clinic de Recuperare din Iași: ”Scleroza multiplă este o boală neurologică progresivă (peste 2 milioane de pacienți în lume) care afectează cu preponderență tinerii (frecvent cu vârste între 20 și 40 de ani). Dintre aceștia, femeile prezintă un risc de trei ori mai mare decât bărbații de a face această boală. Nu există două persoane care să experimenteze aceleași simptome, fapt ce a generat denumirea de „boala cu o mie de fețe”

 

Scleroza multiplă face parte din categoria bolilor autoimune în care sistemul imun atacă componente sau celule ale organismului, considerându-le, în mod eronat, ca fiind străine. Dintre afecțiunile autoimune neurologice amintim cele din spectrul neuromielitei optice, encefalomielita diseminată acută, encefalitele autoimune, sindromul Guillain-Barré și miastenia gravis.

 

Deși inițial a fost considerată doar o afecțiune a substanței albe din cauza inflamației și demielinizării, studiile arată de fapt că scleroza multiplă este o boala globală a creierului, afectând și substanța cenușie și având și o componentă degenerativă.

 

 

Demielinizarea presupune pierderea stratului izolator și protector de mielină al neuronilor din cauza proceselor inflamatorii, ei nemaiputând astfel funcționa optim. Procesele degenerative sunt mai puțin înțelese, însă atrofia (pierderea de țesut) cerebrală este un efect al acestora. Totuși, cercetătorii au început să observe vindecări ale leziunilor demielinizante și astfel se vorbește tot mai mult despre regenerare neuronală.

 

Ipoteza este că procesele se declanșează din cauza unui trigger din mediu pe un fond de susceptibilitate genetică. 

 

Factorii de risc asociați cu dezvoltarea proceselor din scleroza multiplă sunt: fumatul; infecția cu virusul Epstein Barr (virus din familia herpesvirusurilor umane care poate cauza la adulți mononucleoză); obezitatea; deficitul de vitamina D.

 

De asemenea, au fost identificate mai mult de 200 de variante genetice cu risc crescut de a dezvolta scleroză multiplă. Rudele de gradul I ale pacienților cu scleroză multiplă prezintă un risc ușor mai mare, însă boala nu este una ereditară.

 

În funcție de evoluție, scleroza multiplă se împarte în 3 tipuri:

 

Scleroza multiplă recurent-remisivă este cea mai frecventă formă (85%), se manifestă prin pusee de inflamație (sau exacerbări) în care pacienții prezintă simptome neurologice pentru o perioadă mai lungă de 24 de ore, fiind excluse infecțiile, febra sau expunerile la temperaturi ambientale extreme. Refacerea poate dura săptămâni sau chiar luni.

Simptomele cele mai des întâlnite în cadrul puseelor sunt: tulburări de văz/vedere încețoșată sau câmp vizual gri al unui singur ochi (în cazul nevritei optice); deficite motorii (pareze) sau tulburări de sensibilitate (amorțeală, furnicături) într-un braț sau/și picior; tulburări de coordonare și de mers.

 

Scleroza multiplă secundar progresivă debutează cu pusee care nu se refac complet, lăsând un deficit neurologic rezidual care în timp se acumulează.

 

Scleroza multiplă primar progresivă este o formă fără pusee care de la debut are o agravare progresivă mai mult sau mai puțin constantă.

 

Acumularea dizabilității intervine din cauza vindecării incomplete după un puseu, dar și progresiei independente de pusee. La aceasta se adaugă simptomele „silențioase”, cum ar fi oboseala, durerea, anxietatea, depresia și tulburările cognitive.

 

Două dintre manifestările sclerozei multiple, când încă nu se îndeplinesc criteriile pentru stabilirea definitivă a diagnosticului, sunt:

– CIS (sindromul clinic izolat): un prim puseu de simptome neurologice care se presupune a fi cauzat de procese demielinizante la nivelul sistemului nervos central;

– RIS (sindromul radiologic izolat): leziuni caracteristice SM găsite întâmplător pe un IRM efectuat pentru alte afecțiuni.

 

Pacienții cu aceste două forme necesită monitorizare atentă, în unele cazuri fiind indicată inițierea tratamentului chiar dacă diagnosticul nu a fost stabilit în mod definitiv.

 

Suspiciunea de scleroză multiplă se ridică, în primul rând, clinic în cazul prezentării pacientului cu simptome care corespund unei leziuni demielinizante la nivelul sistemului nervos central și se confirmă ulterior prin investigații: IRM cerebral; analiza lichidului cefalo-rahidian; potențialele evocate (în special cele vizuale); anumite analize de sânge, pentru excluderea altor boli asemănătoare.

 

La ora actuală există multe tratamente medicamentoase, așa numitele „terapii imunomodulatoare”, de o diversitate mare ca mod de acțiune, frecvență și mod de administrare (oral sau injectabil – intramuscular, intravenos, subcutanat) și profil de efecte adverse. Acestea au ca scop reducerea frecvenței exacerbărilor, reducerea leziunilor IRM și amânarea deficitelor, însă nu şi vindecarea lor. Medicamentele imunomodulatoare sunt eficiente în special în fazele inițiale ale bolii, când procesele inflamatorii primează. 

 

Există două tipuri de abordări în inițierea tratamentului sclerozei multiple:

• strategia de inducție: se începe cu un tratament potent însă cu riscuri mai mari;

• strategia de escaladare: se începe cu un tratament mai puțin agresiv, cu profil de siguranță mai bun pe termen lung și, ulterior, în funcție de evoluția bolii se poate trece la ceva mai potent.

 

Indiferent de alegerea făcută, inițierea cât mai timpurie a tratamentului este esențială.

 

Transplantul de celule stem este o terapie prin care se restartează sistemul imun, înlocuindu-se celulele care participă în aceste procese. Are potențiale efecte adverse majore, iar studii care să îi demonstreze eficacitatea și siguranța în scleroza multiplă sunt în desfăsurare.

 

În cazul unui puseu este indicată terapia cu corticosteroizi, de obicei administrați intravenos pe parcursul câtorva zile, pentru reducerea duratei puseului.

 

Pe lângă tratamentul cu scop de modificare a proceselor patologice, un aspect deosebit de important este tratarea simptomelor, cum ar fi: durerea; tulburările de sensibilitate (amorțeală, furnicături); oboseala, tulburările de somn; tulburările anxioase sau depresive; amețeala; spasticitatea (contracturi, spasme); tulburările cognitive; disfuncția sfincteriană sau sexuală. Cu toate că scleroza multiplă nu se vindecă, totuși se tratează. În momentul de față există un mare interes pentru cercetarea terapiilor eficiente și, ca urmare, medicamente noi se lansează într-un tempo ridicat”.