Simulatoare pentru eficientizarea transportului public

joi, 21 iunie 2018, 20:40
1 MIN
 Simulatoare pentru eficientizarea transportului public

Compania de Transport Public (CTP) va fi dotată cu două simulatoare pentru vatmani şi şoferi. Achiziţia face parte dintr-un acord încheiat cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi o firmă de consultanţă din Israel. Scopul parteneriatului constă în eficientizarea transportului public de călători, acordul fiind valabil doi ani. 

„O componentă foarte interesantă şi care este unică în România în momentul de faţă vizează achiziţia a două simulatoare pentru vatmani şi conducători auto. Două simulatoare care să permită creşterea performanţei în trafic a acestora“, a declarat primarul Mihai Chirica. El a susţinut că simulatoarele vor putea fi folosite de noii angajaţi ai CTP. Parteneriatul cu BERD şi firmele de consultanţă a fost încheiat pentru o perioadă de doi ani, iar finanţarea va fi asigurată de banca europeană. În principiu, potrivit edilului, acordul are în vedere eficientizarea transportului public, extinderea acestuia în Zona Metropolitană, înfiinţarea Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public şi urmărirea implementării contractului de delegare a serviciului public de transport de la Primărie la CTP, în conformitate cu legislaţia europeană în vigoare. „Sper ca, în urma acestei asistenţe tehnice, să putem face din transportul public de călători din Iaşi unul dintre cele mai performante din întreaga ţară“, a conchis Mihai Chirica. 

 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii