Slovenia: ascensiunea Vf. Triglav 2864 m

În vara aceasta, paşii vacanţei m-au purtat în Slovenia („ţara slavilor”), o ţărişoară ce se întinde pe o suprafaţă de 20.273 km², cu o populaţie cam cât Bucureştiul (2,07 milioane de locuitori). Ca mai toate statele din Europa Centrală şi de Est, şi Slovenia a avut o istorie complicată, fiind pe rând parte a Imperiului Roman, Bizantin, Carolingian, Sfântului Imperiu Roman, Monarhiei Habsburgice, Republicii Veneţiene. Locuitorii acestei ţări s-au hrănit de-a lungul istoriei de la mai multe culturi (romană, slavă şi germană) cu influenţele catolice şi luterane.

Autodeterminarea a obţinut-o în anul 1918, când a cofondat alături de vecinii săi Statul slovenilor, croaţilor şi sârbilor, devenit Regatul Iugoslaviei în 1929. După cel de-al Doilea Război Mondial (1945), Slovenia a fost membră fondatoare a Republicii Populare Federale Iugoslavia (redenumită în 1963 „Socialistă”) sub bastonul mareşalului Iosif Broz Tito. Pentru cititorii mai tineri reamintesc că Iugoslavia a avut un statut mai aparte în cadrul lagărului comunist. Această republică federală nu a aderat la Pactul de la Varşovia. Mai mult decât atât, sub conducerea lui Tito a fondat aşa-numita „Mişcarea de Nealiniereˮ alături de state ca India, Egiptul ş.a., un fel de tampon geopolitic între NATO (înfiinţat în 1949) şi Pactul de la Varşovia (înfiinţat în 1955). Aproape jumătate din statele membre ONU fac parte actualmente din această Mişcare de Nealiniere.

După prăbuşirea comunismului în Europa Centrală şi de Est, Slovenia a avut una din cele mai spectaculoase traiectorii politice, sociale şi economice. S-a desprins din federaţia iugoslavă în anul 1991. A aderat la NATO şi UE în 2004. Este primul stat fost comunist care adoptă moneda Euro în 2007 şi tot în acest an intră în spaţiul Schengen. În anul 2010, Slovenia devine membră a OCDE, asociaţie a celor mai dezvoltate state. Conform Eurostat, în 2022, Slovenia înregistra un PIB per capita de 92% din media UE, fiind cea mai prosperă dintre fostele state comuniste, plasându-se ca nivel de dezvoltare economică imediat după Italia care are un PIB per capita de 96% din media UE.

Foarte interesant este şi faptul că, potrivit aceloraşi date furnizate de Eurostat, Cehia, Slovenia şi Polonia sunt statele cu ponderea cea mai mică a populaţiei în risc de sărăcie sau excluziune socială. Un sloven câştigă în medie peste 30.000 euro pe an, pe când un român circa 13.000 de euro pe an. Ca să nu mai lungesc vorba, Slovenia este o ţară mică, prosperă, frumoasă, liniştită, despre care nu auzi lucruri negative în presa internaţională. Se învecinează cu Italia spre vest, Austria spre nord, Ungaria spre nord-est, Croaţia spre sud-est şi are o mică ieşire la Marea Adriatică spre sud-vest. Are un relief predominant muntos, cu un bazin hidrografic bogat, clima continentală, cu accente alpine şi submediteraneene. Jumătate din suprafaţa aceste ţări este acoperită cu păduri, fiind a treia cea mai împădurită ţară din Europa. Fericiţi sunt copacii Sloveniei care n-au avut de a face cu drujba, dar şi locuitorii acestei ţări care au grijă de mediul în care trăiesc!

Am plecat spre Slovenia cu maşina, într-o zi de vineri, pe la ora 16:00 şi am parcurs un drum lung, obositor, de 1350 de km (Iaşi – Dej – Satu Mare – Budapesta – Maribor – Ljubljana – Mojstrana). Dacă am avea operaţională autostrada A8 Iaşi-Tg.Mureş, probabil, în circa 12 ore am putea ajunge la Ljubljana. Altfel, problema e cu traversarea României care-ţi pune greu la încercare răbdarea. Numai la Podul Iloaiei am zăbovit o oră. Să nu uit şi de aglomeraţia din Punctul de trecere a frontierei din Satu Mare spre Ungaria, moment în care l-am „blagoslovitˮ pe cancelarul austriac Karl Nehammer, dar şi pe bravii noştri politicieni cărora le datorăm amânarea aderării la spaţiul Schengen.

În drum spre Mojstrana am făcut o pauză în Bled unde am admirat apele cristaline ale lacului alpin cu acelaşi nume, în mijlocul căruia se află o insuliţă cu o biserică. Lacul Bled se află la 35 km de Aeroportul Internaţional Ljubljana şi la 55 km de capitala Sloveniei, Ljubljana. Am ajuns spre seară în Mojstrana – zona Parcului Naţional Triglav, unde ne-am cazat la o cabană, am servit un gulaş şi o Lasko, berea autotohtonă. Am asistat şi la intervenţia unui elicopter de salavare care a preluat câţiva montaniarzi, probabil epuizaţi, undeva în traseul de coborâre. Apoi, am pregătit echipamentul pentru ascensiunea de a doua zi: chitul de via ferrata (harnaşament, carabiniere, căşti de protecţie, mănuşi fără degete) şi rucsacurile cu mâncare, apă, energizante, medicamente.

Numele Parcului Triglav derivă de la Vârful Triglav (Monte Tricorno în italiană) din Alpii Iulieni, cel mai înalt din Slovenia (2864 m). Potrivit unei legende locale, acest vârf spectaculos a fost denumit după zeul slav Triglav, echivalentul Sfintei Treimi. Triglavul este un simbol naţional, motiv pentru care forma stilizată a muntelui compune stema Sloveniei, se regăseşte pe steagul naţional, precum şi pe o mulţime de suveniruri locale. Se spune că fiecare sloven are datoria să urce Triglavul măcar o dată în viaţă.

După micul dejun, am plecat de la Cabana Aljazev Dom (1015 m) spre baza Triglavului de unde am început ascensiunea muntelui, până la cabana Kredarica situată la altitudinea de 2515 m (Triglavski Dom) unde urma să înnoptăm. Traseul a debutat cu parcurgerea lejeră a unei zone de pădure, urmată de jnepeniş, până am dat de pereţii abrupţi ai masivului. De aici începe partea grea, dar frumoasă. Traseul spre cabana Kredarica este solicitant, asigurat cu tot felul de scoabe, lanţuri, şufe pentru via ferrata. Este greu de descris în cuvinte frumuseţea peisajelor care se înfăţişează ochilor: creste semeţe de jur-împrejur, cu aspect selenar, abrupturi, grohotişuri, resturile gheţarului Triglav, capre sălbatice. Splendorile acestui munte te fac să uiţi de oboseală, te relaxează după perioadele de concentrare intensă în pasajele expuse.

În circa 5 ore de efort susţinut am ajuns la cabana Kredarica, care poate găzdui peste 100 de persoane. Am ostoit foamea cu gulaş, varză călită cu cânăciori, bere Lasko. După oleacă de hodină, ţinând cont de vremea splendidă, am început ascensiunea Triglavului (vârful cu trei capete). De la cabană, oamenii se vedeau ca nişte furnici care mişună pe pereţii abrupţi. Aici ai parte de adrenalină maximă, dar şi de satisfacţii montaniarde pe măsură. Am atins obiectivul deplasării în Slovenia – Vf. Triglav de 2864 m din Alpii Iulieni –, după vreo 2 ore de urcare, căţărare, via ferrata. Toată excursia în Slovenia a durat 5 zile, din care 2 zile deplasarea efectivă cu maşina. În afară de ascensiunea pe Vf. Triglav, am vizitat lacul Bled, râul Soča numit şi „frumuseţea de smarald” a Sloveniei, cascada Peričnik din Kranjska Gora, şi am făcut via ferrată Hanzova Pot până la Muntele Mala Mojstrovka. În rest, multă linişte, aer curat, verde şi albastru cât cuprinde!

Ciprian Iftimoaei este director adjunct la Direcţia Judeţeană de Statistică Iaşi şi lector asociat doctor la Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi