Tehnologie şi muzică (4). Istoria sintetizatorului

Poate că expresia cea mai sugestivă a influenţei tehnologiei asupra muzicii o reprezintă apariţia sintetizatorului. Dacă la instrumentele electrice sunetul era generat pe cale mecanică prin vibraţia aerului produsă de corzi sau membrane, după care urma transformarea acestuia în semnal electric cu ajutorul unor traductori, în cazul sintetizatorului sunetul este produs numai prin metode electronice. Bineînţeles că sintetizatorul, aşa cum îl ştim noi acum, nu a apărut din senin, acesta fiind precedat de mai multe instrumente cu clape care generau şi amplificau sunetele cu ajutorul electricităţii.

Primul instrument de acest gen a fost construit între 1897 şi 1906, se numea Telharmonium sau Dynamophone, cântărea 200 tone şi putea fi transportat cu ajutorul a 30 de vagoane de cale ferată. Inventatorul acestui monstru electromecanic a fost Thaddeus Cahill (1867-1934), care a studiat fizica muzicii la Conservatorul din Oberlin, Ohio, după care a urmat studii de drept la Universitatea George Washinghton. În 1895 depune o cerere de brevet de invenţie cu titlul Construcţia unui aparat pentru generarea şi distribuţia electrică a muzicii, cerere respinsă iniţial de oficiul american de patente, dar redepusă ulterior, brevetul fiind acordat în 1897. Instrumentul conţinea arbori şi roţi dinţate amplasate în dreptul unor bobine în care se inducea un semnal electric. Cahill dorea să obţină un instrument muzical perfect, care să reproducă sunetul oricărui instrument muzical, însă mijloacele tehnice ale vremii nu i-au permis lucrul acesta.

Un alt instrument electric din acele vremuri de început, instrument care se mai produce şi astăzi, este Tereminul. Acesta a fost inventat în 1919 de către fizicianul rus Leon Theremin (1896-1993), absolvent al Şcolii de inginerie militară Nikolayevska şi al Universităţii din Sankt-Petersburg. Tereminul generează un câmp electromagneric, produs de doi electrozi: o buclă metalică, pentru controlul volumului, şi o tijă metalică, pentru reglajul frecvenţei sunetului, la instrument cântându-se prin apropierea sau îndepărtarea mâinilor de cei doi electrozi, fără a fi atinşi. Theremin a emigrat în SUA, s-a întors în URSS, a fost trimis în lagăr la Kolîma, a fost reabilitat, a lucrat pentru KGB şi a fost profesor la Conservatorul din Moscova până când directorul l-a dat afară cu tot cu instrumentele lui electrice cu tot, spunând că electricitatea nu este bună pentru cântat, ci pentru electrocutat. Măcar el era sincer!

În 1935 apare orga Hammond, inventată de Laurens Hammond (1895-1973) (inginer mecanic, absolvent în 1916 al Universităţii Cornell) şi de John M. Hanert. Ca şi Telharmonium, orga Hammond dispunea de o serie de generatoare mecanice de sunet, care era apoi transformat în semnal electric, însă nivelul tehnologic al vremii a făcut ca acest instrument să nu atingă dimensiunile înfricoşătoare ale predecesorului său. Au fost produse nenumărate modele de orgi Hammond, instrumentul fiind perfecţionat continuu, în acord cu progresele înregistrate în electronică.

Primul sintetizator adevărat a fost produs în 1955 de compania RCA (Radio Corporation of America) şi se numea Mark 1. Inventatorii erau Harry Olson, licenţiat în inginerie electrică la Iowa University, cu masterat şi doctorat în fizică la aceeaşi universitate şi Herbert Belar, de la Laboratorul RCA Princeton. La instrument nu se cânta pur şi simplu în timp real, ci trebuia ca, iniţial, acesta să fie programat cu ajutorul unor benzi de hârtie perforată, informaţia fiind transmisă în cod binar. Astfel se sintetiza sunetul.

Lucrurile s-au schimbat radical atunci când s-a generalizat utilizarea tranzistorului, care fusese inventat la Bell Telephone Laboratories din New Jersey la 6 decembrie 1947 de John Bardeen, Walter Houser Brattain şi William Bradford Shockley. Astfel, în 1964, Robert Moog, licenţiat în fizică la Queens College, cu masterat în inginerie electrică la Universitatea Columbia şi doctorat în inginerie fizică la Universitatea Cornell, produce sintetizatorul Moog, care era compact, accesibil publicului, intrând astfel în cultura de masă.

În anii '70 s-a trecut de la sistemele analogice (la care informaţia este continuă), la sistemele digitale (la care informaţia este eşantionată şi codificată), ceea ce a schimbat toată tehnologia de producere, prelucrare, înregistrare şi redare a sunetelor. În 1983 a apărut MIDI (Musical Instrument Digital Interface – Interfaţa digitală pentru instrumentele muzicale), care permitea instrumentelor şi altor sisteme electronice să comunice între ele. Tot în 1983 se produce o mare revoluţie în domeniul sintetizatoarelor, odată cu apariţia Yamaha DX7, primul produs de acest fel cu un preţ rezonabil, fiind unul dintre cele mai populare sintetizatoare de pe piaţă.

Calculatoarele au făcut apoi ca totul să devină posibil. Sistemele de înregistrare, prelucrare, amplificare şi redare a sunetului au atins performanţe greu de imaginat acum câtva timp. Cu toate acestea, iată că tot mai multă lume se reîntoarce la discurile de vinil, în unele arii geografice vânzările de astfel de discuri atingând nivelul anilor '80.

Tehnologia a permis accesul la muzică şi la cultură în general, indiferent de barierele geografice sau ideologice. Tehnologia a fost cea care a făcut să ne bucurăm şi la propriu şi la figurat de puterea muzicii. Acesta este titlul celei mai tari opere rock compusă vreodată la noi de către supertrupa Progresiv TM, principalul autor fiind Liviu Tudan de la Roşu şi Negru. După cum povestea Harry Coradini, vocalistul de la Progresiv TM, lucrarea trebuia să se intituleze Sburătorul. Cu toate că era vorba despre unul dintre miturile fundamentale ale culturii noastre, cenzura nu a aprobat imprimarea discului, solicitând rescrierea textelor, motiv pentru care poeta Daniela Crăsnaru a scris în două săptămâni textele cântecelor, în felul acesta discul având, în final, un titlu cu mult mai inspirat – Puterea muzicii.

Uneori, era bună la ceva şi cenzura aia!

Prof. univ. dr. ing. Neculai Eugen Seghedin este cadru didactic şi prorector responsabil cu activitatea didactică la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi