De Business

Punem punctul pe știi

Tiberiu Stoian, patron Exonia Iaşi: „Era să bat pe unu în Germania”. Până la urmă a primit de la el o cerere de ofertă

miercuri, 25 octombrie 2023, 22:05
2 MIN
 Tiberiu Stoian, patron Exonia Iaşi: „Era să bat pe unu în Germania”. Până la urmă a primit de la el o cerere de ofertă

Tiberiu Stoian, proprietarul firmei Exonia, societate ce activează în domeniul producţiei de ambalaje, povesteşte pe Facebook cum a decurs o întâlnire un cetăţean german la un târg de profil din Munchen. 

El susţine că persoana respectivă a avut iniţial o atitudine nepotrivită, dar ulterior, în urma discuţiei, a primit un mail cu o cerere de ofertă de la el.

“Astăzi era să bat pe unu'. Din Germania. Se opreşte omu hotărât la standul nostru de la Expoziţia mondială IBA Munchen. Pare interesat. Şi mai pare că se cam pricepe.

– De unde sunteţi? întreabă, tot cu ochii la pungi.

– Din România! zic io mândru.

– Serios?? Puteţi face calitatea asta în România??? întrebă el, maxim de sceptic, făcând ochii mari..

Căscai şi io ochii la remarca lui şi cred că mă şi încruntai puţin.. Păi băi băiatule, tu chiar crezi că industria românească se rezumă la făcut potcoave?? Şi mă apucai eu gospodăreşte să explic cetăţeanului, că în fabrica Exonia producem ambalajele pe linii tehnologice de ultimă generaţie, fabricate exclusiv de liderul mondial al producătorilor de echipamente (Windmoller & Holscher Germania).

Şi că avem şi o super echipă de specialişti, care transformă artistic hârtia suedeză de cea mai bună calitate de la Billerud în Sacoşe şi Pungi, apreciate deopotrivă de clienţii noştri din Germania, Franţa, Anglia dar şi din SUA.  Se pare că înţeleasă care-i treaba cu pungile româneşti, de vreme ce după vreo două ceasuri, ne trezirăm pe mail cu o cerere de ofertă foarte interesantă, de la compania pentru care omu' prestează

Concluzia: tre' să depăşim complexul de marginea Europei, să producem mult şi bine şi să abandonăm poziţia de ghiocel, caracteristică vechilor generaţii.  Să aveţi spor la investiţii.  În ROMÂNIA!”, a scris Stoian pe Facebook.

Comentarii