Tibor Selymes, foc şi pară

miercuri, 08 august 2018, 01:43
3 MIN
 Tibor Selymes, foc şi pară

Directorul sportiv al Politehnicii spune că duminica trecută, la Bucureşti, în meciul cu FCSB, “am ajuns în 90 de minute de la Liga Campionilor la Liga a V-a”. In Regulamentul de Ordine Interioară va fi introdusă o prevedere prin care jucătorii vor fi penalizaţi pentru prestaţiile slabe  

Eşecul usturător suferit de Politehnica Iaşi duminică, în partida cu FCSB din runda a III-a a Ligii I de fotbal, nu a fost trecut cu vederea de conducerea clubului ieşean. Ieri, directorul sportiv al Politehnicii, Tibor Selymes, era extrem de supărat

– S-au închis rănile după eşecul cu FCSB?

– Nu! Ustură tare şi acum! Nu am dormit două nopţi, însă tot la meci mă gândesc.

– Ce s-a întâmplat?

– Lipsă de atitudine, asta s-a întâmplat! Lipsă de determinare, joc pe vârfuri. Am intrat pe Arena Naţională în costume noi, arătam de Liga Campionilor şi în 90 de minute de joc am ajuns la Liga a V-a. Nu scorul m-a deranjat. Poţi să pierzi la scor, însă să joci fotbal, să te baţi, să lupţi, să faci o alunecare, să bagi capul în gheata adversarului. Asta nu am văzut. În afară de Cristea, care a încercat ceva, de unul singur, toţi au fost o apă şi un pământ: blazaţi, fără curaj şi ambiţie.

– Va avea efecte acest eşec?

– Moussa va fi amendat cu 700 de euro pentru gestul său necugetat, care a generat eliminarea. I-am spus şi că la al doilea gest de acest gen îi vom rezilia contractul. Apoi, ne gândim să introducem în Regulamentul de Premiere o prevedere prin care echipa să poată fi sancţionată atunci când joacă prost, de maniera pe care a avut-o cu FCSB. Aşa cum primesc prime pentru punctele obţinute şi vreau să vă spun că jucătorii au avut primă dublă duminică, aşa vor fi şi amenzi, dacă prestaţia lor este jalnică.

– Flores întârzie să arate că este transferul verii.

– Într-adevăr, mai are nevoie de timp pentru a se adapta. Totodată, sper ca Flavius (n.r. – antrenorul echipei, Stoican) să găsească soluţia de a-l pune mai bine în valoare. Au fost momente când Cioinac juca deasupra lui Dylan, care e un număr 10, nu un închizător.

– Cum poate fi trezită echipa?

– Am avut o discuţie în vestiar cu ei, le-am spus ceea ce am avut de spus. Dacă vom juca aşa cum am jucat cu FCSB nu batem pe nimeni! Sunt convins că şi Flavius a discutat cu jucătorii şi va remedia problemele apărute. Sper ca în această săptămână să se lucreze bine, iar sâmbătă, la Sfântu Gheorghe, să vedem o cu totul altă faţă a echipei. Eu sunt optimist că lucrurile pot fi reglate rapid. Pentru a demonstra că a fost un simplu accident, sâmbătă trebuie să avem o cu totul altă faţă.

– Când va fi definitivat lotul de jucători?

– Căutăm în continuare să ne întărim, avem mai multe piste deschise. La capitolul plecări, pentru că Poli II nu se va mai înfiinţa în acest an, ne-am hotărât să împrumutăm mai mulţi jucători: Octavian Cracea, Robert Dodan, Vasilică Vlădeanu şi Carlos Corduneanu vor merge la Ştiinţa Miroslava, iar Ocneanu şi Chirilă la Baia Mare. Le căutăm echipe şi lui Adrian Moldovan, Iulian Roşu şi George Dwubeng, care au nevoie să joace meci de meci pentru a progresa.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii