De Business

Punem punctul pe știi

Turiştii care ajung în Iaşi se cazează în medie pentru mai puţin de două zile

Conform datelor furnizate de INS, anul trecut, prin judeţul Iaşi au trecut circa 234.518 de turişti. Dintre aceştia mai puţin de 10% sunt străini.

luni, 21 martie 2022, 02:50
2 MIN
 Turiştii care ajung în Iaşi se cazează în medie pentru mai puţin de două zile

Iaşul nu reuşeşte să atragă nici măcar un sfert din turiştii pe care i-ar putea caza într-un an în hotelurile, motelurile, pensiunile agroturistice sau în alte tipuri de structuri de primire turistică existente în judeţ. Iar vizitatorii care ajung aici, în marea majoritate români, se cazează mai puţin de două zile în aceste unităţi turistice. Cât despre turiştii străini, aceştia ajung rareori la pensiuni, fie ele urbane sau agroturistice. 

În 2021, în al doilea an de pandemie, sosirile în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au crescut cu 62.9% faţă de anul precedent, când industria hotelieră a fost afectată de restricţiile impuse pentru limitarea răspândirii virusului SARS-COV2 pentru o lungă perioadă de timp.

Cei mai mulţi se cazează la „3 stele”

Este vorba, mai exact, de 234.518 persoane care s-au cazat în judeţul Iaşi în 2021. Cei mai mulţi turişti au fost români (91.5%), în vreme ce numărul turiştilor străini atraşi de Iaşi a scăzut chiar şi faţă de primul an de pandemie. Astfel, dacă în 2020, procentul turiştilor străini era de 11,3% din totalul vizitatorilor cazaţi în judeţul Iaşi, în 2021 a ajuns la 8,5%.  

Dintre cei care au ajuns totuşi să viziteze judeţul Iaşi în 2021, 84.2% s-au cazat în hoteluri şi 9.4% în pensiuni turistice urbane. Pensiunile agroturistice au fost preferate de 3.1% dintre turişti, iar hostelurile de 1.7% dintre vizitatori. Motelurile, vilele turistice, cabanele, taberele şcolare şi popasurile turistice au fost aproape ignorate de turiştii în trecere prin Iaşi. Atunci când îşi închiriază o cameră în Iaşi, cei mai mulţi turişti se mulţumesc cu confortul oferit de categoria “3 stele” (45.6% din sosiri). Potrivit datelor furnizate de Direcţia Judeţeană de Statistică Iaşi, indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în luna decembrie 2021 a fost de 23,6% pe total structuri de cazare turistică, mai crescut cu 9,1% în comparaţie cu cel din luna decembrie 2020 (14,5%).

Străinii preferă hotelurile de „4 stele”

Când ajung în judeţul Iaşi, 96% dintre turiştii străini se cazează la hotel. Din cei puţin peste 20.029 de turişti din străinătate care s-au cazat în Iaşi anul trecut, 67% au optat pentru cazare în hoteluri de “4 stele” şi doar 0.15% pentru “5 stele”. De altfel, categoria de 5 stele este aproape la fel de neatractivă ca cea de o stea pentru turiştii internaţionali.

Doar 30 de turişti străini s-au cazat la cele mai luxoase hoteluri din judeţ în 2021, ceea ce reprezintă 0.01% din totalul turiştilor care au ajuns anul trecut la Iaşi. Pentru hoteluri de o stea nu a optat niciun turist străin. La pensiuni turistice urbane s-au cazat anul trecut doar 368 de străini, din care doar 8 au ales cazare de “4 stele” şi 360, de „3 stele”. În schimb, atunci când au închiriat camere în pensiuni agroturistice, cei 28 de străini au preferat confortul de 2 stele, spre deosebire de români, care au ales, majoritar, camere cu un confort de 3 stele.

 

 

Comentarii