Ultimul editorial despre Poli

Cândva, se scria despre editoriale că reprezintă „punctul de vedere al redacţiei”. Acum lucrurile s-au schimbat niţel, editorialele reprezintă punctul de vedere al autorilor, care ilustreaă, într-un fel sau altul, redacţiile respective. Iată de ce, subsemnatul, nu aa cerut niciodată conducerii „Ziarului de Iaşi” aprobarea ideilor şi opiniilor personale despre o problemă sau alta. Şi nu o voi face nici acum, dar anunţ că acesta este ultimul editorial pe tema aceasta semnat „Nicolae Grecu” până când situaţia clubului ieşean care ne reprezintă (cu excepţia cabotinilor care se cramponează de o veche Politehnica, considerând că numele ăsta e mai presus de numele oraşului Iaşi) va deveni normală.   

Dar acum nu e normală? Nu e normală, din mai multe puncte de vedere. În primul rând pentru că un proiect exclusiv ieşean a eşuat din motive de nerăbdare: Ciprian Paraschiv, preşedinte, şi Daniel Pancu, antrenor. Proiect cu girul Excelenţei Sale Marele Diriguitor al fotbalului ieşean, primarul Mihai Chirica. Mare Diriguitor care a luat nişte Mari Măsuri, cum ar fi, de pildă instutiţa numită „mentoring” prin care cerinţele FRF privind academiile de copii şi juniori din Liga I erau alibiuri ideale de a rezolva salariile unor „speranţe” ca Assulin sau Chacana. Este adevărat, „golănia” era explicabilă prin dorinţa Excelenţei de a eluda posibilele consecinţe ale încălcării legilor în condiţiile în care vechii „boşi” ai lui Chirica îl puteau pândi pentru a-l sancţiona pentru dizidenţa politicianistă la ordonanţele lui Dragnea şi Grindeanu. Acum, când în spiritul fair-play-ului politic românesc, Chirica a găsit sicofanţii necesari pentru a trece pârleazul în barca cealaltă, mentoring-ul a fost păstrat, că nu se ştie niciodată.

Revenind la proiectul amintit, rezultatele au fost dezamăgitoare pentru cei cu mintea ascuţită care cred că efectele unui proiect apar peste noapte. În ultima vreme, însă, calitatea de mobilizator a lui Pancu a început să dea oarece rezultate, dar nu s-a reuşit pentru că Damocles/ Zamolxes de la Palatul Roznovanu a agitat jucăria tăioasă. Ca să se ştie cine e stăpânul, chiar dacă se ascunde în tufiş. Ciprian Paraschiv a încercat să continue experimentul cu Cristea, dar experimentul era prea riscant. Astfel încât după câteva reprezentaţii gen „sabia lui Damolxes” adevăratul conducăreţ al fotbalului ieşean a sunat „retragerea”. Să vină CD, inima să-mi stingă, să se întoarcă Napoli în „citta del cazzo”, să salvăm ce se poate salva, să cârpim ce se poate cârpi. Mai apare şi principala „vină ieşeană” a lui Ciprian Paraschiv, cel care îşi construise o carietă promiţătoare la FRF. Cu o oarecare experienţă politică, îndrăgitul „Cip” de altădată, a păcătuit: s-a încrezut prea mult în promisiunile unui politician traseist..

Suporterii, la ani lumină de omologii lor de la Dinamo sau „U” Cluj, se revoltă sau se văicăresc. Cei mai mulţi cer Domnului Primar (cu D mare şi P mare) să intervină pentru a stopa haosul de la club, evidenţiat de „Ziarul de Iaşi” şi de presa cu simţ de răspundere, ceea ce copiază speranţele unor (pseudo)demintari vizavi de Roznovan… Cei mai mulţi nu pricep că peştele de la cap se împute, deşi se curăţă de la coadă. Ca să nu vorbesc de sicofanţii care mustesc în fotbalul ieşean, ilustrând celebra replică a regelui Carol al II-lea: „nu am atâta c… pentru câţi vor să-l lingă!”

Iată de ce, într-o atmosferă de suspiciune, de ipocrizie şi de politicianism abject, jurnalistul sportiv semnat mai sus refuză să se înscrie. S-ar putea să-mi încalc promisiunea, îmboldit de alţii sau obligat de responsabilităţile pe care (încă) le mai am, dar în acest moment, nu există nicio speranţă de reconstrucţie la clubul iubit de toţi ieşenii, Politehnica Iaşi. Există numeroase subiecte în sportul naţional sau internaţional (mai puţine în sportul ieşean) decât acest vector electoral de imagine numit Politehnica Iaşi. Politehnica Iaşi nu înseamnă alfa şi omega în sportul ieşean, distrus cu bună ştiinţă. Poate doar „omega”. Voi reveni la fotbalul ieşean (dacă voi apuca) atunci când va fi, într-adevăr, cazul. După situaţia de acum, slabe speranţe.