Un judecător ucrainean, arestat pentru uciderea unui militar în vârstă de 23 de ani, la Kiev

vineri, 26 mai 2023, 18:41
1 MIN
 Un judecător ucrainean, arestat pentru uciderea unui militar în vârstă de 23 de ani, la Kiev

Un judecător a fost arestat vineri de către autorităţile ucrainene, suspectat de răsturnarea şi uciderea unui militar, într-un punct de trecere, la Kiev, în timp ce conducerea în stare de ebrietate, relatează AFP.

Biroul ucrainean de anchetă anunţă că anchetează circumstanţele acestei morţi. El evocă o încălcare a regulilor privind securitatea rutieră, o infracţiune care se pedepseşte cu până la şase ani de închisoare.

Suspectul este preşedintele Tribunalului districtului makarovski, Oleksii Tandîr.  Militarul ucis, din cadrul Gărzii Naţionale ucrainene, era în vârstă de 23 de ani, potrivit biroului.

Incidentul a avut loc către miezul nopţii de joi spre vineri – când începe o interdicţie de circulaţie pe timpul nopţii la Kiev -, precizează sursa citată.

Biroul de anchetă a publicat imagini în care apar o maşină cu capota tamponată şi parbrizul parţial spart şi cadavrul unui bărbat care zace pe drum într-o baltă de sânge. Judecătorul a refuzat să se ducă la o clinică în vederea unui test al alcoolemiei după dramă, precizează anchetatorii.

Comentarii