De Sănătate

Punem punctul pe știi

Un material promițător ar putea îmbunătăți tratamentul artritei

joi, 01 iunie 2023, 09:23
3 MIN
 Un material promițător ar putea îmbunătăți tratamentul artritei

Cartilajul este un țesut care protejează oasele prin absorbția șocurilor și facilitează mișcarea ușoară a articulațiilor, dar are o capacitate de vindecare și regenerare limitată. Există peste 200 de tipuri diferite de artrită și de afecțiuni înrudite ale articulațiilor. Tipurile de artrită variază și sunt cauzate de inflamație sau ruperea și uzarea cartilajului.

Cercetătorii au dezvoltat acum un nou material bioadeziv care să ajute transplantul de celule stem, o abordare terapeutică promițătoare pentru a aborda inflamația și deteriorarea cartilajului, precum și pentru a promova regenerarea cartilajului.

O limitare majoră tratamentului cu celule stem o reprezintă dispariția rapidă a celulelor stem transplantate de pe suprafața netedă a cartilajului și din mediul fluidic din jurul cartilajului, ceea ce duce la rezultate mai puțin eficiente pentru pacienți.

Recent, o echipă comună de cercetători de la POSTECH (FOTO: Credit: POSTECH), Dongguk University Medical Center și Nature Gluetech din Coreea a dezvoltat o nouă strategie de tratament pentru cartilajul deteriorat, care implică utilizarea unui lichid vâscos imiscibil, capabil să faciliteze transplantul de celule stem în țesutul afectat prin intermediul proteinei adezive derivate din midii și al acidului hialuronic.

Cercetarea, susținută de Proiectul Coreean de Cercetare și Dezvoltare în Domeniul Tehnologiei Sănătății, prin intermediul Korea Health Industry Development din cadrul Ministerului Sănătății și Protecției Sociale, a fost publicată luni, în Chemical Engineering Journal, o revistă foarte apreciată în domeniul ingineriei chimice.

Cercetătorii au dezvoltat un nou material bioadeziv sub forma unei faze lichide imiscibile vâscoase pentru a depăși limitările strategiei de tratament convenționale.

Materialul a fost realizat prin combinarea proteinei de aderență derivată din midii cu acidul hialuronic cu greutate moleculară mare, care prezintă sarcini opuse și, astfel, facilitează interacțiunile electrostatice dintre ele.

Prin crearea unui bioadeziv lichid foarte vâscos, care nu se dezintegrează și nu se umflă în apă, echipa a formulat un material adeziv care poate încapsula în siguranță celulele stem și poate facilita atașarea lor fermă la locul de transplant.

În plus, echipa a demonstrat că celulele stem încapsulate în bioadezivul lichid au fost reținute in situ atunci când au fost transplantate în cartilajul defect în cadrul unei evaluări pe un model de iepure.

Reținerea prelungită a celulelor stem transplantate în cartilajul deteriorat a facilitat regenerarea cartilajului și a sporit efectele terapeutice ale transplantului de celule stem.

Un beneficiu suplimentar al lichidului adeziv dezvoltat de echipă include un adeziv natural care nu necesită procese fizice sau chimice suplimentare.

„Efectele terapeutice ale celulelor stem pot fi îmbunătățite în mod semnificativ prin utilizarea proteinei de aderență a midiilor, un biomaterial original dezvoltat în Coreea”, a declarat profesorul Hyung Joon Cha, de la Department of Chemical Engineering and School of Convergence Science & Technology, care a condus cercetarea.

El a precizat că bioadezivul lichid poate fi formulat pentru injectare, ceea ce-i conferă potențialul de a fi un tratament eficient pentru cartilajul deteriorat atunci când este utilizat în transplantul de celule stem prin intermediul unui artroscop, similar unui endoscop.
Se așteaptă ca un studiu clinic al adezivului pentru celule stem numit CartiFix, care a fost dezvoltat pentru tratamentul artritei în cadrul acestei cercetări, să înceapă în curând.

 

Comentarii