Un primar din Vaslui s-a sinucis în clinica în care fusese internat cu depresie puternică

sâmbătă, 18 septembrie 2021, 19:00
1 MIN
 Un primar din Vaslui s-a sinucis în clinica în care fusese internat cu depresie puternică

Cristi Spridon, primarul comunei Pogana din Vaslui, a fost găsit mort într-o cameră din clinica privată unde se internase pentru a se vindeca de depresie.

Cristi Spridon avea 53 de ani, iar vineri seară (17 septembrie), la ora 19:00, a fost găsit fără viaţă în camera în care fusese internat la o clinică privată din municipiul Alba Iulia. Conform primelor informații, s-ar fi spânzurat cu un cablu.

Cadrele medicale din clinică au sunat la numărul de urgenţă 112, iar la faţa locului a intervenit un echipaj SMURD, însă, din nefericire, medicii nu au mai putut face nimic pentru primar.

Cristi Spridon, care avea doi copii, un băiat și o fată, a fost ales ca primar, la primul mandat, la alegerile locale din 2020. Ulterior a început să sufere de o puternică depresie, motiv pentru care a şi ales să se interneze la clinica privată din Alba Iulia. Edilul ar fi căzut în depresie după ce în urmă cu câteva luni ar fi primit un alt diagnostic neașteptat.

Cristi Spridon, primarul din Pogana, judeţul Vaslui, a absolvit Facultatea de Zootehnie din Iaşi. Apoi s-a specializat la Școala Superioară de Agricultură "Marcelline" din Luassane, iar lucrurile pe care le-a învăţat acolo l-au ajutat să îşi deschidă o afacere acasă.

Aflați amănunte de pe antena3.ro și libertatea.ro.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii