Un profesor de medicină la Universitatea Oxford susţine că tulpină Omicron este mai puţin periculoasă

miercuri, 29 decembrie 2021, 14:14
2 MIN
 Un profesor de medicină la Universitatea Oxford susţine că tulpină Omicron este mai puţin periculoasă

Noua tulpină Omicron a coronavirusului nu produce „aceeaşi boală pe care o vedeam cu un an în urmă”, iar ratele mari de deces cauzate de COVID-19 în Marea Britanie sunt de acum „istorie”, consideră imunologul britanic John Bell, profesor de medicină la Universitatea Oxford, potrivit The Guardian.

 Imunologul de top afirmă că, deşi spitalizările din Marea Britanie cauzate de COVID-19 au crescut în ultimele săptămâni pe măsură ce varianta Omicron se răspândeşte în populaţie, boala „pare a fi mai puţin severă şi mulţi oameni petrec un timp relativ scurt internaţi”.

Acesta a precizat că mai puţini pacienţi au avut nevoie de oxigen cu debit mare şi că durata medie a spitalizării a scăzut la trei zile. În schimb, o serie de oameni de ştiinţă au criticat decizia guvernului britanic de a nu introduce restricţii suplimentare în Anglia înainte de Ajunul Anului Nou, unii considerând-o drept „cea mai mare divergenţă între sfatul ştiinţific şi legislaţie”, de la debutul pandemiei.

Aceştia şi-au exprimat îngrijorarea că, deşi tulpina Omicron pare să producă o simptomatologie mai uşoară, aceasta este foarte transmisibilă, ceea ce ar putea duce la o creştere rapidă a numpărului de spitalizări şi de decese cauzate de COVID-19, dacă autorităţile nu iau măsuri.

Directorul executiv al serviciului public de sănătate (NHS) din Anglia, Chris Hopson, a spus că este încă neclar ce se va întâmpla atunci când ratele de infectare la persoanele în vârstă vor începe să crească. „Am avut de Crăciun o mulţime de interacţiuni între generaţii, aşa că aşteptăm cu toţii să vedem dacă vom avea o creştere semnificativă a numărului de pacienţi care vor fi spitalizaţi cu forme grave ale bolii, produse de varianta Omicron”, a declarat Chris Hopson, pentru BBC Breakfast.

Citiţi materialul integral pe libertatea.ro
 

Comentarii