Vaccinul Johnson & Johnson, recomandat în SUA de o comisie de experţi

sâmbătă, 27 februarie 2021, 10:59
1 MIN
 Vaccinul Johnson & Johnson, recomandat în SUA de o comisie de experţi

Un comitet de experţi a recomandat în unanimitate vineri autorizarea de urgenţă în Statele Unite a vaccinului cu doză unică al companiei farmaceutice americane Johnson & Johnson împotriva COVID-19 pentru persoanele cu vârsta de cel puţin 18 ani, notează AFP.

Avizul acestui comitet, alcătuit în principal din oameni de ştiinţă independenţi, este consultativ, dar vine în sprijinul autorizării probabile a vaccinului de către autorităţile sanitare americane, aşteptată în curând.

Aceasta va fi emisă de Agenţia americană pentru medicamente (FDA). Pentru Pfizer şi Moderna, autorizaţia a fost acordată a doua zi după emiterea avizului favorabil al comitetului. Milioane de doze sunt pregătite pentru a fi distribuite în toată ţara cu începere de săptămâna viitoare.

Grupul de experţi a estimat, în cursul unui vot, că beneficiile vaccinului depăşesc riscurile utilizării acestuia. Ei s-au pronunţat după o zi de discuţii transmise în direct pe internet şi după ce au studiat în detaliu datele testelor clinice.

"Suntem într-o cursă împotriva noilor mutaţii", a comentat unul dintre ei, doctorul Jay Portnoy, pentru a-şi justifica decizia. Vaccinul Johnson & Johnson, a cărui injectare a început deja în Africa de Sud, este aşteptat mai ales deoarece se administrează doar într-o singură doză. Prezintă, de asemenea, are un alt avantaj logistic: poate fi depozitat la temperatura frigiderului, ceea ce va facilita considerabil distribuţia acestuia.

Comentarii