VIDEO: Americanii au ajuns să umble cu aruncătorul de flăcări după ei. Bărbat surprins pe autobuz, în New York

miercuri, 18 noiembrie 2020, 14:39
1 MIN
 VIDEO: Americanii au ajuns să umble cu aruncătorul de flăcări după ei. Bărbat surprins pe autobuz, în New York

Departamentul de poliție din New York a lansat o investigație în ce privește cazul unui bărbat care a fost filmat în timp ce trage cu un aruncător de flăcări în aer, urcat pe un autobuz aglomerat din metropola americană, relatează The Independent.Un clip distribuit pe rețelele sociale îl înfățișează pe un bărbat la bustul gol în timp ce se urcă pe un autobuz și apoi trage cu un aruncător flăcări în aer în timp ce trecătorii de pe trotuar și trecerea de pietoni scot telefoanele și încep să fotografieze și să filmeze.

Între timp, șoferul autobuzului pornește pentru un o clipă, însă oprește apoi vehiculul când își dă seama ce se întâmplă. Individul se întoarce apoi și trage cu aruncatorul de flăcări în spatele autobuzului, pe stradă, după care pare că vrea să se arunce în flăcările de pe șosea.

„Nici măcar nu trebuie să mai spunem cât de absurd, periculos și efectiv stupid este un astfel de comportament. Acest individ nesăbuit care a folosit un aruncător de flăcări deasupra unui autobuz plin de călători i-a pus pe new-yorkezi și pe șofer într-un pericol imens”, a transmis autoritatea de transport public din metropola americană.

Poliția new-yorkeză a anunțat că investighează cazul. Incidentul a avut loc în data 8 noiembrie în jurul orei locale 17.30. Conform autorității de transport public din New York, în autobuz se aflau peste 20 de călători – toți au fost evacuați.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii