Wizz răreşte cursele din Iaşi spre Italia. Compensații de 120% din preț

vineri, 28 februarie 2020, 02:58
2 MIN
 Wizz răreşte cursele din Iaşi spre Italia. Compensații de 120% din preț
Călătorii vor primi compensaţii băneşti chiar şi de 120% din preţ
Ca urmare a cererii în scădere pe rutele din Italia, compania Wizz Air a anunţat modificarea temporară a programului de zbor pentru cursele spre destinaţii din Italia. Motivul este epidemia cauzată de virusul COVID-19, precizează un comunicat al companiei. Perioada în care au fost anulate anumite curse pe destinaţii din nordul Italiei este 11 martie – 2 aprilie 2020. Practic, în acest interval, capacitatea de zbor spre Italia a fost redusă cu aproximativ 60 la sută. Programul de zbor va reveni la normal după 2 aprilie 2020, asigură compania. „Pasagerii cu rezervări afectate de această modificare sunt informaţi în mod automat cu cel puţin 14 zile înainte de data călătoriei şi li se oferă alternative de zbor pe alte rute, în cele mai apropiate date posibile. Clienţii care au rezervat direct prin intermediul wizzair.com sau aplicaţia pentru mobil vor primi o notificare prin e-mail, în care li se oferă modificarea gratuită a rezervării, rambursarea integrală a banilor achitaţi sau 120 la sută din suma plătită sub formă de credit de companie”, mai precizează comunicatul primit aseară la redacţie.
 
De pe Aeroportul Iaşi, sunt afectate cinci curse: spre Milano Bergamo, care va avea în tot acest interval doar două curse pe săptămână, spre Treviso, una singură, Bologna, o singură cursă pe săptămână, Roma Ciampino, de asemenea o singură cursă, şi Catania, un singur zbor.
 
Radu MEŞNIŢĂ

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii