ZdI TV: Educaţia, între drame şi poveşti de succes: de vorbă cu directorul Teach for Romania Iaşi

vineri, 05 noiembrie 2021, 13:09
1 MIN
 ZdI TV: Educaţia, între drame şi poveşti de succes: de vorbă cu directorul Teach for Romania Iaşi

Gabriela Dima, directorul primului birou zonal din cadrul proiectului Teach for Romania, birou care se ocupă de activităţile din cadrul şcolilor din localităţile vulnerabile din zona Moldovei, a fost prezentă în studioul TV al Ziarului de Iaşi pentru a discuta, alături de redactorul ZdI Andrei Mihai, despre problemele întâmpinate în aceste comunităţi, dar şi despre cum pot cadrele didactice să schimbe cu adevărat destine. 

Gabriela Dima a vorbit pentru Ziarul de Iaşi despre experienţele extraordinare pe care le-a avut la clasă, despre experienţele colegilor din cadrul proiectului, dar şi despre modul în care cadrele didactice din cadrul Teach for Romania sunt pregătite pentru a face faţă provocărilor, mediilor în care ajung, dar şi lipsurilor, neîncrederii venite din partea părinţilor şi chiar din partea colegilor de cancelarie. Gabriela Dima a lasat şi o invitaţie cadrelor didactice aflate deja în sistemul de învăţământ, dar şi celor care doresc să înceapă o carieră de cadru didactic: să se înscrie până pe 15 noiembrie pentru a face parte din echipa de profesionişti care reuşeşte efectiv să schimbe destine.

Comentarii