Impuscaturi pe Dunare

miercuri, 29 septembrie 1999, 23:00
2 MIN
 Impuscaturi pe Dunare

Doi braconieri care pescuiau in Delta cu ustensile electrice au fost surprinsi de lucratorii Garzii de Coasta Braila, ce patruleaza cu navele in sectorul Dunarea de Jos. Prinsi cu mita-n sac, infractorii au aruncat captura in apele fluviului si, fara a tine cont de impuscaturile politistilor, au oprit salupa linga mal si au disparut fara urma in tufisuri.
La bordul unei ambarcatiuni rapide, construita din aluminiu si dotata cu un motor Johnson de 65 CP, doi indivizi foloseau niste dispozitive electrice pentru a paraliza si scoate la suprafata apei zeci de kilograme de peste, depunind astfel un efort minim in obtinerea unor bani nemunciti. Braconierii isi desfasurau activitatea in miezul zilei de 23 septembrie, in jurul orei 11.30, pe bratul Sf. Gheorghe al Dunarii, sperind ca nu isi vor face aparitia oamenii legii. Nesansa "intreprinzatorilor" a facut ca in zona respectiva sa apara nava Garzii de Coasta Braila, in sectorul careia se afla parcela fluviala din care infractorii scoteau de zor peste.
"Oamenilor nostri li s-a parut suspect faptul ca indivizii cu salupa rapida au aruncat peste bord ceva si au incercat sa treaca in viteza pe linga ei. Am solicitat indivizilor sa opreasca, pentru o verificare de rutina, dar acestia au marit viteza. I-am somat si am folosit armamentul din dotare, ca sa-i avertizam, dar braconierii nu au avut nici cea mai mica intentie de a opri. Ba mai mult, ei au «dat bice» cailor putere si au tras salupa la mal", ne-a spus lt. col. Valentin Constantinescu, de la Garda de Costa.
Infractorii au scapat de incarcatura de la bord si, printre rafalele armelor de pe nava militara, au oprit ambarcatiunea linga malul bratului Sf. Gheorghe si au disparut in tufisuri, lasind balta salupa. Aceasta a fost tractata de nava Garzii de Coasta pina la postul de Politie din localitatea Murghiol, unde in urma cercetarilor s-a constatat ca apartine unui localnic, Sorin Uncu si nu este inmatriculata la capitanie.
Pina in prezent braconierii fugiti in padure au ramas neidentificati, dar pentru depistarea si capturarea lor, specialistii de la Garda de Coasta desfasoara ample actiuni, in urma carora, cu siguranta, hotii vor pica in plasa legii. (Narcis VOICA)

la inceput | Stiri locale
Monitorul –Stiri Nationale –Financiar –Privatizare –Sport –Bomba opinii –Editoriale –Comentarii –Features –Interviuri –Forum

Stiri Locale Iasi Suceava Botosani Piatra-Neamt Bacau Vaslui Focsani Braila Galati Chisinau Cluj Brasov Sibiu

 

Comentarii