Listele guvernelor precedente includ nume sonore, care s-au mentinut in politica sau viata publica romaneasca ani de zile, dar si persoane care au ajuns sa fie anchetate in justitie sau care s-au retras intr-un post de ambasador sau au iesit din scena politica.
Guvernul provizoriu Petre Roman a functionat de la 26 decembrie 1989 pina la 27 iunie 1990. Marcat de perioada tulbure a inceputului de democratie, lista demnitarilor a suferit dese modificari, numirile sau schimbarile din functie continuind pina la jumatatea lunii februarie 1990. Pe lista se afla generalul Nicolae Militaru, Gelu Voican-Voiculescu, Atanasie Victor Stanculescu, Andrei Plesu, Sergiu Celac, Mihai Chitac, Doru Viorel Ursu, Teodor Stolojan, Mihai Lupoi, Victor Surdu. Primul guvern democrat a angajat, intr-o prima faza, o serie de masuri discutabile din punct de vedere economic, la o privire detasata, dar care trebuie analizate si prin prisma amestecului de clar si tulbure care a marcat acea perioada.
Al doilea Guvern Petre Roman este instalat la 28 iunie 1990 si cade in toamna anului 1991, in urma "vizitei" la Bucuresti a minerilor din Valea Jiului. Lista guvernului ii cuprinde pe Anton Vatasescu, Ion Aurel Stoica, Eugen Dijmarescu, Adrian Severin, Adrian Nastase, Victor Stanculescu, Theodor Stolojan, Doru Viorel Ursu, Victor Babiuc, Andrei Plesu, Bogdan Marinescu, Bogdan Niculescu Duvaz. Cabinetul este remaniat la 30 aprilie 1991, data la care apar, printre altii, Traian Basescu, Dinu Patriciu si Radu Berceanu. In 1991 Romania a incheiat primul acord de imprumut cu FMI, pentru un credit de 380,5 milioane de dolari, printr-un aranjament pe 12 luni. Tot in 1991, printr-un program de Facilitate de finantare compensatorie, reprezentind finantarea importurilor de energie, s-au obtinut 247 milioane de dolari. Tot guvernul Roman a creat baza legislativa de infiintare a Fondului Proprietatii de Stat, a lansat un vestit pariu cu agricultura si a liberalizat majoritatea preturilor.
In aceeasi perioada s-au emis si legile necesare infiintarii primelor societati comerciale private, s-au restituit partile sociale din perioada comunista si s-au efectuat si pensionari masive, cu efecte economice prelungite.
Guvernul Teodor Stolojan (16 octombrie 1991 – 18 noiembrie 1992) a avut drept obiectiv principal organizarea de alegeri locale, parlamentare si prezidentiale libere si corecte. Desi schimbarea politica din decembrie 1989 anuntase democratia liberala si economia de piata ca fundamente ale societatii romanesti, in mai 1990 poporul roman a votat in Ion Iliescu mai degraba un simbol al conservarii a ceea ce era mai important din vechile structuri economice. Astfel ca efectele timidei liberalizari initiate de premierul Roman in noiembrie 1990 au fost percepute ca insuportabile de o mare parte a populatiei, iar mineriada de la sfirsitul lui septembrie 1991, care a dus la caderea Cabinetului Roman, a fost expresia cea mai violenta a acestor nemultumiri sociale. Din Guvern au facut parte Adrian Nastase, Generalul Nicolae Spiroiu (aparare), Mircea Ionescu-Quintus (justitie) Victor Babiuc (interne), George Danielescu (economie si finante), Dan Mircea Popescu (munca), Constantin Fota (comert si turism), Dan Constantinescu (industrie), Petru Marculescu (agricultura) Traian Basescu (transporturi), Andrei Chirica (comunicatii), Ludovic Spiess (cultura). Executivul condus de Stolojan reuseste o temperare a inflatiei, ajunsa la 300% in primii doi ani de dupa 1990, iar in noiembrie 1991 a unificat cursul interbancar cu cel oficial, la un nivel unic de 180 lei pentru un dolar‚ cursul stabilizindu-se ulterior la un nivel de echilibru de 250-300 lei. Se mai pun bazele introducerii TVA, a accizelor, sint infiintate unele societati nationale, se continua aplicarea Legii Fondului Funciar 18/1991, precum si distributia certificatelor care impropietareau cetatenii cu o parte din avutia nationala.
Guvernul Nicolae Vacaroiu (20 noiembrie 1992 – noiembrie 1996) a aplicat o varianta proprie a reformei, caracterizata in primul rind prin lentoare, mentinerea sub control a unor preturi, privatizare nu foarte sustinuta, sprijinirea activitatii unor societati de stat, totul pe un fond de crestere economica, caracterizata de analisti si de adversarii politici drept nesanatoasa. Lista initiala a Guvernului (Misu Negritoiu, Dan Mircea Popescu, Florin Georgescu, Teodor Viorel Melescanu, Petre Ninosu, general Niculae Spiroiu, George Ioan Danescu, Dumitru Popescu, Ioan Oancea, Paul Teodoru, Andrei Chirica, Constantin Teculescu, Dan Matei Agathon, Marin Cristea, Aurel Constantin Ilie, Liviu Maior, Doru Dumitru Palade, Iulian Mincu, Mihail Golu, Gheorghe Angelescu, Valer Dorneanu) avea sa fie modificata de doua ori, in august 1993 si in martie 1994.
Bilantul guvernarii Vacaroiu, prezentat la final de mandat, indica in 1996 fata de 1992 un PIB cu 18,2% mai mare, o productie industriala cu 20-21% mai mare, un volum al exporturilor cu 75-76% mai mare. Investitiile de capital strain au ajuns, la 15 iulie 1996, la peste 1.900 de milioane de dolari, fata de 544 de milioane de dolari la finele anului 1992. Rata somajului era de 6,4% la sfirsitul lunii august 1996. In anii 1993-1995 au fost privatizate 1.539 de societati comerciale, iar in primele sase luni ale anului 1996 s-au privatizat inca 748 de societati comerciale.
In schimb, in ianuarie 1997, dupa alegeri, premierul Victor Ciorbea prezenta o situatie total diferita – deficitul bugetar este de trei ori mai mare decit cel stabilit de guvernul anterior, pierderi la RENEL de cinci miliarde de lei pe zi, la SNCFR de 1.700 de miliarde de lei in 1996, imprumuturi agricole de 4.000 de miliarde de lei, un fond al asigurarilor de stat cu un deficit de 600 de miliarde de lei, obligatii fiscale, la 30 iunie 1996, achitate in proportie de 54,4%, influente datorate nealinierii preturilor de 8.359 de miliarde de lei.
In primele luni dupa investirea ca prim-ministru, Victor Ciorbea a beneficiat de un capital urias de incredere pe plan intern si international. Obiectivele propuse si calendarul reformei au fost ambitioase, cele mai cunoscute exemple fiind planul de privatizare a 50 de societati pe saptamina si preconizata crestere a PIB cu 4 pina la 6%. Vizitele misiunii FMI au mai temperat elanul noii echipe guvernamentale, introducind, cel putin la nivelul indicatorilor macroeconomici, o viziune mai realista. Aceasta s-a reflectat in programul economic alcatuit pe parcursul lunii februarie, care prevedea o scadere drastica a productiei si cresterea inflatiei, indusa de liberalizarea preturilor si a cursului de schimb, urmata de restructurarea economiei reale. Prima etapa si-a gasit expresia in listele cu societatile-problema din Romania, liste care s-au redus succesiv pe masura ce s-au descoperit motive pentru exceptarea unei societati sau a alteia. Ultima lista – si cea mai celebra, din cauza scandalului legat de includerea unor socieati cu sanse mari de a atrage interesul investitorilor straini – s-a constituit, in timp, intr-un simbol al lipsei de coordonare a echipei Ciorbea. A doua etapa de restructurare s-a reflectat mai ales in programul pentru sectorul minier. Procesul legislativ a fost subminat in special de frecventa ordonantelor contradictorii, urmate de norme de aplicare publicate cu mare intirziere. Piata de capital a inceput sa-si piarda suflul, iar BNR a fost nevoita sa recurga din nou la instrumentul traditional de temperare a inflatiei, respectiv austeritatea monetara, prin scumpirea creditelor. Aceasta a lovit intreprinderile mici si mijlocii, considerate motorul cresterii economice, in timp ce marile regii autonome si societati comerciale de stat, invocind interesul strategic, au continuat sa acumuleze pierderi si productie pe stoc. In incercarea de a relansa reforma, in luna decembrie a avut loc, dupa multe chinuri, remanierea guvernului, cu prilejul careia au iesit la iveala divergentele dintre principalul partid din coalitia de guvernamint, PNTCD, si Partidul Democrat, care refuza sa-l mai sprijine pe Victor Ciorbea, acuzat de ineficienta in promovarea reformei.
Victor Ciorbea demisioneaza la 30 martie 1998, iar numirea lui Radu Vasile in functia de prim-ministru a pus capat crizei politice ce a marcat primele trei luni ale anului. Printre prioritatile declarate ale Cabinetului Radu Vasile, obiective realizate in proportie mai mare sau mai mica, au figurat: reformarea institutiilor statului si in primul rind a Guvernului; restructurarea regiilor autonome; privatizarea accelerata si transparenta a societatilor comerciale aflate in administrarea FPS; restructurarea de urgenta a industriei petrochimice si a siderurgiei pe baza unor politici sectoriale clare; intarirea disciplinei financiare; inceperea privatizarii sistemului bancar si consolidarea acestuia; stimularea directa a producatorilor agricoli privati; initierea unui pact social, ca garantie a depasirii dificultatilor programului de guvernare; cresterea preocuparii pentru integrarea sociala a tinerilor.
La 13 decembrie 1999 presedintele Emil Constantinescu decide revocarea din functie a lui Radu Vasile si il numeste in functia de premier interimar pe Alexandru Athanasiu. Ministrii Cabinetului Vasile, cu exceptia celor PD, isi anunta demisia din Guvern.
Ca si Theodor Stolojan, tehnocratul numit in fruntea guvernului in 1991, specialistul in economie Mugur Isarescu a fost desemnat sa conduca Guvernul intr-un moment de criza politica, la citeva luni inainte de alegerile generale si prezidentiale. In plan economic, Guvernul a urmarit cresterea productiei industriale, a exporturilor, mentinerea in limitele stabilite a deficitului bugetar si de cont extern, consolidarea rezervei valutare, relansarea Romaniei pe pietele internationale de capital. In plan politic, s-a reusit realizarea Strategiei economice pe termen mediu, insotita de Declaratia politica, semnata de toate partidele parlamentare, precum si de Planul de actiune, documente depuse la Bruxelles La capitolul nereusite se poate vorbi de depasirea tintei de inflatie, atribuita unor cauze externe, precum si o tergiversare aparuta in relatia cu Fondul Monetar International.
Din cabinetele de dupa 1996 au facut parte ministri de cursa lunga (Traian Basescu, Nicolae Noica, Alexandru Athanasiu, Valeriu Stoica, Ion Caramitru), ministri buni la toate (Mircea Ciumara – finante, industrie si comert, apoi ministru de stat), dar si aparitii trecatoare (Valentin Ionescu, Daniel Daianu, Ilie Serbanescu), situatie generata in special de instabilitatea politica care a fost principala caracteristica a guvernarii de dupa 1996.
Indiferent de culoare politica, de sustinere sau de componenta, guvernele din Romania pornesc in general la drum cu ambitii majore si promisiuni pe masura, dar activitatea si rezultatele le sint afectate, invariabil, de dispute politice, de lipsa de curaj sau fermitate in aplicarea reformei, capitol unde lucrurile s-au miscat mai mult la solicitatea finantatorilor din strainatate, de teama de sanctiuni electorale, dar si de lipsa de coerenta.