De Business

Punem punctul pe știi

Statul, pe post de capusa la o firma privata

joi, 24 aprilie 2003, 23:00
4 MIN
 Statul, pe post de capusa la o firma privata

Cu tot profitul net de 3,5 milioane de dolari pe 2002, „Antibiotice” se afla in situatia de a nu fi sigura ca va putea plati actionarilor pina la toamna dividendele de 30 de miliarde de lei pentru anul trecut. Motivul? An de an, odata cu adincirea crizei din sistemul sanitar, fabrica de medicamente, desi societate comerciala, s-a transformat intr-un fel de regie ce contribuie gros la mentinerea pe linie de plutire a spitalelor, prin furnizarea de medicamente fara a fi platita, dar si la profitul bancilor – unde se imprumuta din cauza ca statul nu-i da bani pe medicamentele furnizate, sau contribuie la beneficiile bugetului de stat – unde este penalizata fara mila pentru ca intirzie sa plateasca taxele si impozitele.
Exact 560 de miliarde de lei este suma pe care Antibiotice SA le are de recuperat din sistemul sanitar la ora actuala. Multe dintre aceste miliarde au avut termen de rambursare acum 100 sau 200 de zile. Intirzierea recuperarii acestor bani a avut drept consecinta directa, pe de o parte, imposibilitatea firmei de a-si achita la timp la bugetul de stat toate taxele si impozitele, iar pe de alta parte apelarea la credite de lucru de la banci pentru a-si putea finanta productia.
Soarta dividendelor este in aer
Directorul general al firmei, Ioan Nani, a explicat ca, la sfirsitul anului trecut, datoriile scadente ale societatii erau de 383 de miliarde de lei, in timp ce banii ce ii avea de recuperat numai din sistemul romanesc de sanatate se ridicau la 560 de miliarde de lei. „In acelasi timp insa, din lipsa lichiditatilor nu am putut plati la timp 80 de miliarde de lei, iar penalitatile cu care ne-am ales se ridica la 50 de miliarde de lei. Daca vom merge asa, cu cite 50 de miliarde de lei in fiecare an, pina la urma vom fi nevoiti sa inchidem”, a spus Nani. El a opinat ca Ministerul Finantelor ar trebui sa caute solutii pentru a se putea compensa aceste obligatii cu cele pe care fabricile de medicamente le au de incasat de la spitale. Pe de alta parte, tot din lipsa lichiditatilor, dobinzile platite de „Antibiotice” la banci pentru capitalul de lucru s-au ridicat la 15 milioane de dolari. La venituri totale de 35,5 milioane de dolari, exporturi de 8 milioane de dolari si un profit net de 3,5 milioane de dolari, „Antibiotice” si-a pastrat si anul trecut o cota de 4,5% din piata valorica a medicamentului din Romania, cifrata la aproximativ 577 milioane de dolari. Adunarea Generala a Actionarilor nu a aprobat reinvestirea integrala a profitului pe 2002 in acest an, asa incit „Antibiotice” va avea de platit in total dividende de 30 de miliarde de lei. „Neincasarea banilor va face imposibila plata dividendelor, asa incit s-a mai hotarit o AGA pe 15 septembrie, pentru a evalua atunci situatia si pentru a stabili dividendul”, a spus Nani.
La privatizare nu se vor inghesui firme mari
Referitor la situatia grea in care se afla sistemul sanitar, directorul Nani a opinat ca introducerea licitatiilor electronice a fost o masura benefica, ce a determinat economii importante spitalelor. „Numai pe produsele pe care am licitat noi s-au facut economii de 8-10 milioane de dolari. Si pot sa va spun ca, numai saptamina trecuta, la licitatiile organizate de trei spitale iesene, economiile realizate la cefalosporine au fost de 21 de miliarde de lei”, a explicat el. Cu toate acestea, dupa parerea lui, acest sistem trebuie imbunatatit deoarece din cauza vitezei cu care trebuiesc introduse datele in sistem acum departajarea aproape ca nu se mai face dupa pret si calitate ci mai mult dupa viteza. Pe de alta parte o prevedere a ordonantei 60 din 2000 spune ca la licitatii nu au acces firmele care au datorii restante la buget. „Aceasta prevedere trebuie eliminata deoarece situatia incasarilor din sistem este asa cum este si nu de putine ori dupa ce cistigam o licitatie, directorii de spitale spun ca de fapt nu noi sintem cistigatorii deoarece avem datorii la stat. Altii cer ca produsul pe care il duci in spitale sa mai fie inregistrat in 3 sau 5 tari europene, ceea ce este absurd atita vreme cit noi exportam in 27 de tari ale lumii si avem si certificare GMP”, a explicat Nani.
Ioan Nani este sceptic in privinta prezentei la fabrica, atunci cind va fi scoasa la privatizare, a marilor jucatori internationali de profil: „Cred ca a devenit destul de clar ca marile firme nu sint interesate sa investeasca in fabricile de medicamente de la noi. Si se poate vedea ca la „Terapia” si „Sicomed” au investit fondurile de investitii si nu producatorii de medicamente. La noi cred ca va aparea interes din partea firmelor mai mici care vor sa se dezvolte si din partea investitorilor autohtoni”. (Ana PRODAN)

 

Comentarii