Prizonieri in Katanga

O statie la Beverly Hills
Un patron a avut "inspiratia" de a-si boteza magazinul alimentar plantat la intrarea in cartier cu numele unei zone rezidentiale din Los Angeles. Ii spui soferului de maxi-taxi sa te lase "la Beverly Hills", dar cind cobori nici vorba de vile construite in stil american. De o parte si de alta a strazii Pinului, coloana vertebrala a "Aviatiei", se afla blocuri cu patru etaje, aliniate ca la armata, scorojite din cap pina in picioare. Patrunzind in inima cartierului Micro 40, observi zeci de balcoane in care un singur om incape doar daca sta intr-un picior ca barza. In fata scarilor de bloc stau adunati, la o birfa si cu o sticla de rachiu in fata, locatarii care ies "in cimp deschis" pentru a scapa de cei patru pereti care delimiteaza camarute strimte. Oamenii se pling ca aici, la capatul orasului, apa calda curge rar, ca in unele blocuri nu sint gaze, ca subsolurile sint inundate iar vecinii tigani nu pot renunta usor la obiceiul de a aduce calul in casa. Problemele sint numeroase iar viata nu e deloc simpla pentru oamenii care, de zeci de ani, incearca sa scape cumva de necazurile care se tin lant.
Garajele au rasarit ca din pamint, peste tot
Cindva, printre blocuri mai zareai cite un petic de iarba cu ceva leagane ruginite de fier amplasate pe el, denumit pompos "loc de joaca pentru copii".Acum, locurile amenajate pentru zbantuiala celor mici au cam disparut. La tot pasul vezi garaje. Cea mai mare densitate de asemenea adaposturi pentru masini se inregistreaza in preajma Scolii Generale numarul 39, care este incercuita de zeci de baraci din beton. Multe dintre ele au rasarit chiar terenul de fotbal, unde elevii bateau pina nu demult mingea. In loc sa bata mingea, pustii din cartier se joaca cu monezi de o suta de lei pe care le arunca in directia unei gropite cit pumnul. Cel care arunca cit mai aproape de groapa incearca primul sa introduca "in gaoace". daca reuseste, banii sint ai lui. Cei mici se prind in joaca si, chiar daca nu string cine stie ce avere, invata de mici cum sa faca "lovele".
Viata de noapte in cartier
Cum se insereaza, in Micro 40 se intimpla un lucru ciudat. Atmosfera searbada de peste zi dispare, de parca oamenii ar iesi dintr-un soi de hibernare exact la apusul soarelui. Crismele ordinare din cartiere se ticsesc cu bautori fruntasi, descinsi aici direct din "conventiile" Combinatului. Toti au cite un of de inecat in paharul cu trascau ieftin. Datoriile la intretinere le-au crescut intr-un an cit altora in sapte pentru ca Sidex a dat lefurile cu intirziere, praful de la cocserie le-a paradit de tot gitlejul care trebuie "tratat" cu bere, iar copiii le fac necazuri desi nu au decit 15-16 ani. Acordeonistii au vad bun in aceste "bombe" si fac un ban frumos cintind cite o tiganeasca de jale la urechile infundate de alcool ale chefliilor. La "Privighetoarea", un fel de "zona libera" a bodegilor, sase spelunci sint grupate pe o suprafata echivalenta cu cea a unui teren de handbal. Noptile in care aici nu se lasa macar cu o bataie pot fi considerate exceptii care confirma regula. Tilhariile asupra betivilor "impuscati" de Bachus sau scaunele rupte in capul dusmanilor ocazionali sint deja un lucru obisnuit. A doua zi, dupa ce si-au impartit cu darnicie pumni si picioare, clientii circiumii iau loc la masa ca si cum nu s-ar intimplat nimic. De multe ori, bataile din "restaurant" marcheaza inceputul unor frumoase amicitii. In alte cazuri, insa, de la un astfel de incident incep adevarate razboaie, combatantii pindindu-se unul pe altul si platindu-si polite luni de-a rindul.
Smecherasii ies la strada
Baietasii de cartier care incearca sa imite personaje celebre in Katanga precum Bidica, Ciuli, Sorin Balaban, Onu sau fratii Trandafir, au ca loc de intilnire barurile de la capatul lui 34. Aproape toti smecherasii care se respecta au la activ cel putin o duzina de plecari la nemti sau in Italia, de unde s-au intors cu "malai" adevarat. Cei care au avut minte sa nu toace banii agonisiti "afara" si-au incropit cite o mica afacere si conduc "masinute suparate". Celilalti au spart toti banii la barbut sau prin circiumi, nealegindu-se cu nimic. "Moaca", un baiat din ’38, a pierdut intr-o noapte la babaroase (n.r. – zaruri) un apartament, citeva ghiuluri din aur si un televizor color. A plecat iar la nemti, s-a intors cu vreo zece mii de marci, dar a pierdut iar totul. S-a ales praful, singurul lucru care ar putea sa-l scoata din belea fiind inca o "excursie".
Smecherii ies in fiecare seara la strada si stau in pizzeria Tehnoutil sau in barul lui Fanny. Mai toti au bani in buzunar pentru ca stiu sa se descurce. Cind afara e cald, ies in gasti in fata barurilor si mai fac cite o gluma pe seama fetitelor care au proasta inspiratie de a trece pe linga ei.
Evadari pe termen scurt
Locuitorii cartierului blamat de majoritatea galatenilor recunosc cu o mindrie sfidatoare ca sint din Micro 40. Ghinionul lor e ca s-au nascut intr-un colt de oras care este separat de restul Galatiului prin niste ziduri imaginare. De-a lungul timpului, s-au consolat cu ideea ca sint prizonierii acestui loc.
Poti sa evadezi din cartier doar temporar. Iei un autobuz care face zeci de minute bune pina in centru si te duci la discoteca sau sa vezi un film. Flacaii care s-au tinut de scoala se intilnesc pe Faleza cu colegii de liceu, copii de "stabi" din Mazepa sau centru, dar spre seara revin acasa, in cartierul lor cu betivi, "smecheri" si "fetite". Sint unii care si-ar dori sa evadeze din perimetrul "patruzeciului" pentru ca nu se simt in nici un fel legati de aceasta zona. Chiar daca insa cu tot dinadinsul sa te muti in alta parte, vei gasi cu mare greutate pe cineva din afara cartierului dispus sa faca schimb de locuinta cu tine. Cu toate acestea, oamenii nu renunta la visul de a scapa de blocurile de ghetou, de vecinii tigani, de distanta mare care-i desparte de centru si de stigmatul de locuitor al unui cartier rau famat. (Iulian GROSU)