Delegatia Permanenta a PNL a aprobat fuziunea cu UFD

duminică, 23 martie 2003, 00:00
1 MIN
 Delegatia Permanenta a PNL a aprobat fuziunea cu UFD

Delegatia Permanenta a PNL a aprobat fuziunea cu UFD si a convocat congresul extraordinar de fuziune pe data de 19 aprilie, a declarat, ieri, intr-o conferinta de presa, vicepresedintele liberal deputatul Calin Popescu Tariceanu. „Protocolul de fuziune a fost aprobat in unanimitate, acesta fiind un pas important pentru atingerea obiectivului de creare a unui pol de centru-dreapta in jurul PNL”, a adaugat Tariceanu. El a spus ca apreciaza la UFD discursul politic, structurile locale si pe unii membri reprezentativi, care vor avea un aport benefic in filialele teritoriale ale PNL. „De asemenea, mai exista si contributia unor personalitati din UFD, care vor gasi in PNL o tribuna mai buna de exprimare”, a mentionat Tariceanu. Deputatul liberal a condus echipa care a negociat, din partea PNL, fuziunea cu UFD si a subliniat ca aceasta fuziune se afla inca intr-o faza preliminara, intrucit mai este nevoie de aprobarea congresului astfel incit cele doua partide sa se uneasca, sub sigla PNL. Liderul UFD, Adrian Iorgulescu, a declarat ca aceasta fuziune va face ca dreapta politica romaneasca sa fie din ce in ce mai puternica, iar PNL sa reprezinte, cu adevarat, alternativa la actuala putere. „Protocolul de fuziune a fost aprobat in unanimitate si de Consiliul National al UFD, desfasurat pe 15 martie. Au existat insa si unii membrii ai UFD care s-au opus, dar acestia sint nereprezentativi. Cei care au incercat sa organizeze un CN al UFD, la Sibiu, vor fi sanctionati pentru ca au incalcat statutul partidului”, a mai spus Iorgulescu.

Comentarii