Senatorii isi iau nepotii la serviciu sa se joace de-a votul

miercuri, 26 aprilie 2006, 21:36
3 MIN
 Senatorii isi iau nepotii la serviciu sa se joace de-a votul

Sedinta de ieri a plenului Senatului a fost marcata de un incident incredibil. Asa prezentata nepoata juristului si senatorului PNL Norica Nicolai, a participat la dezbateri si a utilizat o cartela electronica de vot. Incidentul a fost remarcat de ziaristi, mai ales ca prezenta unei persoane care nu detine calitatea de parlamentar in bancile rezervate acestora nu este permisa de regulament si de cutuma din aceasta Camera. Nepotica a intrat in sala plenului insotind-o pe Norica Nicolai si s-a asezat in banca alaturi de aceasta, pe locul rezervat senatorului liberal Serban Stratila. Ramasa la un moment dat singura, la momentul votului la o initiativa legislativa, aceasta a putut fi vazuta din zona rezervata presei manevrind cartela si votind impotriva unui proiect legislativ. Ulterior, abordati de ziaristi, atit persoana respectiva, cit si unii senatori care s-au aflat in sala la acel moment au negat ca aceasta a votat in locul unui parlamentar, desi pe lista de vot aparea numele lui Serban Stratila. „Statea alaturi de mine, este o nepoata a mea si cu asta basta. Si nu a votat (…) Nu m-a votat pe mine”, a sustinut Norica Nicolai. Intrebata daca ruda sa avea voie sa stea in sala, Norica Nicolai a raspuns ca „mai intra lume in sala de plen” si ca aceasta nu ar fi o problema. La rindul sau, persoana in cauza le-a spus ziaristilor ca a venit la Senat intr-o problema personala si a sustinut ca nu a votat, ci doar s-a uitat la butoanele aparatului de vot. Dupa acest moment, intoarsa in sala, ea a luat cartela de vot a Noricai Nicolai, care nu se afla in sala la acel moment, si i-a dat-o senatorului Teodor Melescanu, apoi a iesit din sala condusa de acesta. Melescanu a admis ca el a rugat-o sa-i dea cartela Noricai Nicolai, pentru ca „se iscase o discutie” cu ziaristii.
„Cine stabileste ce e normal?”
Ziaristii au incercat sa afle si alte detalii de la cei implicati in incident, insa, asezati la o masa de la bufetul Senatului, acestia au refuzat sa faca orice comentariu. Persoana respectiva a stat cu fata ascunsa in palme, iar Norica Nicolai a spus ca aceasta este o persoana particulara si nu are ce sa comenteze. La rindul sau, intrebat daca se afla in sala de plen la vot, Serban Stratila a refuzat sa raspunda, spunind doar: „Va multumesc, lasati-ma sa-mi beau cafeaua”. Melescanu a incercat sa minimalizeze incidentul. „Cine stabileste ce e normal? Eu nu stiu ca Regulamentul sa prevada sanctiuni in acest caz. Cum va permiteti asemenea intrebari? Poti sa-mi fii fiica, nepoata!”. Liderul grupului Aliantei PNL-PD, Puiu Hasotti, a aratat ca el nu crede ca vreun senator a indemnat acea persoana sa voteze, dar a admis ca o astfel de situatie este grava. Presedintele Senatului, Nicolae Vacaroiu, care a condus sedinta, a aratat, la rindul sau, ca nu cunoaste aceasta situatie, dar ca regulamentul interzice ferm asa ceva. Intre timp, Norica Nicolai si-a evacuat nepoata din Senat, dupa care a avut un dialog cu senatorii PNL si cu jurnalistii: „Ia uite si la astia! Nu au subiecte! In loc sa se ocupe de inundatii… Alta treaba nu aveti?”. Codul Penal indica ca „folosirea fara drept a unei calitati oficiale, insotita sau urmata de indeplinirea unui act legat de acea calitate, se pedepseste cu inchisoare stricta de la un an la 3 ani sau cu zile-amenda”.

Comentarii