Patru mii de pacienti au disparut din spital

vineri, 17 ianuarie 2003, 00:00
2 MIN
 Patru mii de pacienti au disparut din spital

Analiza indicatorilor din contractul pe care Spitalul Municipal Roman l-a incheiat anul trecut cu Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate Neamt, precum si legislatia sanitara au dat nastere unor aberatii care au avut un impact financiar negativ asupra spitalului. Daca somnul ratiunii naste monstri, se pare ca legile din sistemul sanitar, care apar mai des ca ciupercile dupa ploaie, au dat nastere unor realitati greu de suportat chiar si pentru cei care au mai ramas intregi la minte. Potrivit directorului spitalului, doctor Dan Arvatescu, anul trecut, in 11 luni, s-au internat peste 39.000 de romascani, numarul internarilor crescind, fata de anul 2001, cu peste 200 de bolnavi. Din analiza indicatorilor reiese, insa, cu totul altceva: numarul de externari a scazut. Cu alte cuvinte, o raportare a facut pierduti mii de pacienti, pentru tratamentul carora Casa n-a platit nimic. "Adevarul este ca, anul trecut, 4.000 de pacienti au fost transferati in alte sectii sau alte spitale. Desi un pacient a stat internat in doua sectii, prin condeiul celui care face jocurile este platita doar sectia care a semnat biletul de externare. In ciuda faptului ca zilele de spitalizare au crescut, au scazut zilele de spitalizare platite, iar explicatia o constituie faptul ca peste durata medie de spitalizare, Casa nu plateste", a explicat doctorul Arvatescu.
La toate acestea se adauga faptul ca acesti indicatori sint generali, in timp ce durata zilei de spitalizare difera de la o zona geografica la alta. "Una e sa internezi un pacient din Bucuresti la un spital de-acolo, si alta e sa internezi un bolnav din Valea Ursului, la care medicul vine de trei ori pe saptamina, pacient care vine intr-un stadiu avansat de boala. Cu toate acestea, ministerul continua sa dea generalitati. Lista de asteptare introdusa prin Contractul-cadru, dupa parerea mea, e un alt subterfugiu, pentru a nu se plati. Daca faci mai putin, primesti bani mai putini. Acum, daca faci mai mult, te intreaba de ce ai facut, pentru ca trebuia sa pui bolnavii pe listele de asteptare", afirma directorul spitalului.
In plus, cum o aberatie nu vine niciodata singura, anul trecut, prin aprilie, regulile s-au schimbat. Astfel, daca la inceputul anului erau platite internarile, contractul a fost modificat unilateral si, din aprilie, s-au platit doar externarile. "Daca ar fi patru case de asigurari, as alege-o pe cea care vine in intimpinarea dorintelor mele. Realitatea financiara cu care ne confruntam este o realitate care nu tine de calitatea actului medical, ci de materialul biologic al omului. Noi nu sintem nici stat, nici bugetari, dar nici particulari. In mod normal, ar trebui sa incheiem un contract cu o anumita suma si, in temeiul acestei sume, sa rezolvam probleme specificate", mai precizeaza doctorul Dan Arvatescu. Asa se face ca, practic, printr-o simpa statistica, patru mii de pacienti au fost pierduti. Nu pentru ca au murit sau pentru ca au fost raportati fictiv, ci pentru a se plati mai putin. (Emilian PAL)

Comentarii