“Vipurile” uşor falite care se visează primari: ce averi au Bahmuțeanu sau Călinescu

vineri, 04 septembrie 2020, 16:08
2 MIN
 “Vipurile” uşor falite care se visează primari: ce averi au Bahmuțeanu sau Călinescu

Declarațiile de avere ale ziariștilor care s-au înscris în această competiție electorală arată că aceștia au venituri modeste și, dacă ar ajunge primar, ar primi un salariu peste actualele lor surse de trai.

Adriana Bahmuțeanu, care vrea să fie primar al Sectorului 1, nu are casă, nu are mașină, nu are cont în bancă, nu are datorii, nu are bijuterii sau obiecte de artă. Pentru “prestația artistică“ de la Antena Group a primit 68.000 de lei în anul fiscal 2019, acesta fiind singurul ei venit.

Actorul Florin Călinescu, care vrea să fie primar al Capitalei, a câștigat în 2019 14.400 de lei din funcția de consilier artistic la firma la care copilul său este director comercial. Copilul a primit un salariu de 28.800 de lei. În total, pare că familia Călinescu a avut venituri lunare de 3.500 de lei pe lună, în 2019. Conturile sale în bancă însumează 62.000 de lei. Actorul deține însă trei apartamente, două în București și unul în Timișoara, și o casă de vacanță, în Poiana Brașov. Potrivit revistei Capital, firma prin care Călinescu îşi desfăşoară activitatea în domeniul televiziunii, specializata in „activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune”„Florin Călinescu Media Impex SRL”, a înregistrat în 2019 o pierdere de 521.501 lei. Mai mult, datoriile firmei erau, la finalul lui 2019, de 1.009.213 lei.

Dacă se adună deficitul cu restanțele, reiese o gaură financiară de 1.530.714 lei, adică de aproximativ 320.000 de euro. ”„Florin Călinescu Media Impex SRL” a înregistrat pierdere și în 2018, de 262.781 de lei. Ultimul an în care s-a bifat profit a fost 2017, când câștigul a fost de 1.345.778 de lei, adică de aproximativ 290.000 de euro.

Citeşte mai mult pe newsweek.ro

Comentarii