Alexandru Cumpănașu a ajuns sfătuitorul Guvernului drintr-o ”eroare birocratică”. ”Va fi revizuită”

luni, 11 mai 2020, 16:58
1 MIN
 Alexandru Cumpănașu a ajuns sfătuitorul Guvernului drintr-o ”eroare birocratică”. ”Va fi revizuită”

Alexandru Cumpănașu, fost candidat la alegerile prezidențiale și acuzat de fraudă cu fonduri europene, a ajuns să sfătuiască Guvernul Orban cu privire la cheltuirea banilor de la UE. Potrivit unor surse guvernamentale, decizia a fost  luată dintr-o „eroare birocratică” și care va fi revizuită.

Coaliția Națională pentru Modernizarea României a fost desemnată printr-o decizie a premierului Ludovic Orban, publicată în Monitorul Oficial pe 27 aprilie, să facă parte dintr-un organism consultativ, coordonat de Ministerul Fondurilor Europene.

Reprezentanți ai Guvernului au declarat pentru Digi24.ro că este vorba despre „o eroare birocratică, au fost preluate propuneri mai vechi aflate în circuit care nu au fost actualizate”. Potrivit acelorași surse, decizia va fi revizuită.

Mai exact, organizația condusă de Alexandru Cumpănașu a fost inclusă în Comitetul pentru Parteneriatul cu Mediul de Afaceri, odată cu decizia Guvernului de înființare a acestuia.

Mai mult, pe digi24

Comentarii