Andrei Caramitru critică în termeni extremi de duri nominalizarea Ioanei Mihăilă la Sănătate

miercuri, 21 aprilie 2021, 14:39
2 MIN
 Andrei Caramitru critică în termeni extremi de duri nominalizarea Ioanei Mihăilă la Sănătate

Andrei Caramitru, fiul cunoscutului actor Ion Caramitru, dă de pământ cu propunerea USR PLUS pentru ministerul Sănătăţii. El spune că singura calitate pe care o recomandă pe Ioana Mihăilă pentru acest portolofiu este aceea de a fi loială lui Dacian Cioloş, fondatorul PLUS. Caramitru susţine că mult mai potrivit pentru acest post, mai ales în această perioadă, era Adrian Wiener, directorului spitalului covid de la Arad. Mai jos redam postarea integral. 

“USRPLUS ne tot spun ca domne trebuie cei mai competenti oameni in pozitii de responsabilitate. Celor din USR câteodată le iese – Drula la transporturi sau noul sef al gărzii de mediu. Chiar ştiu, sunt respectati, duri şi fac treaba. Însă in zona PLUS e fix pe dos. Acolo nu contează dacă ai habar de ceva, trebuie doar sa fii omul lui Dacian. Fix ca la PSD.

Uitaţi un pic. La ministerul sănătăţii. Cel mai greu minister de departe. O împing pe o doamna doctor Ioana. Care are următoarele mari reuşite in spate:

– e sefa PLUS in Oradea şi a candidat la primărie acolo. Rezultat – locul 5 cu mirobolantul scor de 2% din vot. Practic s-a făcut de râs, de băcănie, nu a convins pe absolut nimeni in oraşul ăla unde oamenii sunt destepti. E cel mai slab rezultat al USRPLUS din ţara cred. Praf

– E secretar de stat de 4 luni. Nimeni nu a auzit de ea, nu ştiu sa fi făcut ceva. Era pe acolo cumva.

Cititi si: Ioana Mihăilă, propunerea pentru ministerul Sănătăţii, este căsătorită tot cu un medic şi are doi copii

Pai mai oameni buni. când îl aveţi pe Wiener care a condus un spital covid in Arad in timp ce era senator. Care e respectat înţeleg de toată lumea inclusiv de ceilalţi parlamentari. Sau când puteţi alege pe ORICINE smart şi puternic pentru poziţia aia. O daţi la cineva care e praf doar pentru ca a fost “din prima zi lângă Dacian”? Şi pentru ca e din PLUS nu din USR – deşi partidele astea au fuzionat cică? Pai atunci care e diferenţa cu nominalizări gen Carmen Dan sau Vasilica? Ca şi alea erau “loiale”, din prima zi lângă şeful partidului. Ai de capul meu. Vai de lume”, scrie Caramitru pe Facebook. 

Cititi si: Ioana Mihăilă, nominalizată oficial de USR PLUS pentru postul de ministru al Sănătăţii

 

 

 

 

Comentarii